PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ţine pe cineva sau ceva în mână, în braţe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ♢ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăţa pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziţia regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ♢ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoţi. ♦ (Înv. şi pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ♢ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-şi ţine cuvântul (pentru a obţine un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-şi duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mişca încoace şi încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-şi ţine corpul într-o anumită poziţie. ♦ A face să se mişte de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deţine; a conţine, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ♢ Loc. vb. A purta duşmănie (sau pică) = a duşmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moşteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ţine asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălţat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălţăminte. ♢ Loc. adj. De purtat = care serveşte ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ♢ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc monumental. ♢ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbaţi) a fi înşelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obişnuieşte, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poarta părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreţine. ♢ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deţine o funcţie, un post, un titlu. ♢ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreţine, a duce, a susţine. ♢ Loc. vb. A purta (o) discuţie = a discuta. A purta (o) conversaţie = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PURTÁT1 s.n. 1. (Pop.) Fel, mod de a se îmbrăca; port. 2. Utilizare, întrebuinţare. 3. Conduită, purtare, comportare. – V. purta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PURTÁT2, -Ă, purtaţi, -te, adj., s.f. art. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Uzat, vechi. 2. Adj. (Despre oameni) Umblat (prin lume); cu experienţă. 3. S.f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se executa acest dans. – V. purta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A PURTÁ port tranz. I. 1) (fiinţe sau lucruri) A deplasa ţinând (în braţe, pe spate, într-un loc special amenajat în acest scop etc.); a duce. ~ ghiozdanul. ♢ ~ (pe cineva) pe palme (sau ca pe palme) a avea o grijă deosebită (faţă de cineva). ~ arma a mânui arma pentru a da onorul. 2) fig. (greutăţi de ordin moral) A răbda simţind inutilitatea protestului; a îndura. Poartă cu greu ura duşmanului. ♢ ~ jugul a fi împilat, exploatat. 3) (fiinţe sau lucruri) A duce dintr-un loc în altul (mai ales cu ajutorul unui mijloc de transport); a transporta; a căra. Trenul l-a ~t prin multe oraşe. 4) (fiinţe) A duce cu sine sau după sine. Poartă copilul la lucru. Îl poartă de mână. ♢ ~ cu vorba (pe cineva) a tărăgăna realizarea celor promise. 5) (obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte, podoabe etc.) A avea cu sine. El poartă barbă. Port cercei de aur. ♢ ~ sarcină a fi gravidă. 6) (acte, bani etc.) A ţine la sine (pentru a fi folosit la necesitate). 7) A avea imprimat în calitate de semn distinctiv. Documentul poartă antetul instituţiei. ♢ Poartă numele (sau porecla, titlul) a avea drept nume (sau poreclă, titlu). 8) (corpul sau părţi ale lui) A mişca dintr-un loc în altul sau dintr-o poziţie în alta; a deplasa; a dirija. Îşi purta mâna deasupra capului meu. 9) (unelte şi instrumente) A pune în funcţiune operând (dibaci) cu mâinile; a mânui; a manipula. Poartă cu iscusinţă bisturiul. 10) A face să se poarte. II. (în îmbinări stabile) 1) (sugerând ideea de menţinere a unei stări de spirit). ~ (cuiva) de grijă, ~ grija cuiva v. GRIJĂ. ~ răspunderea a răspunde de ceva. ~ duşmănie (sau pică) a duşmăni. ~ cuiva sâmbetele a purta pizmă cuiva. ~ interes v. INTERES. Interesul poartă fesul v. FES. A-i ~ frica cuiva a se teme de cineva. 2) (sugerând ideea de conducere şi de organizare) ~ gospodăria a avea în grijă sa treburile gospodăriei. ~ război (sau lupte) a se război. ~ o discuţie a discuta. ~ biruinţă a birui. /<lat. portare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE PURTÁ mă port intranz. A avea un anumit fel de conduită; a se comporta. ~ grosolan. /<lat. portare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PURTÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A PURTA. 2) (despre obiecte, mai ales de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) Care s-a uzat în urma folosirii îndelungate. 3) (despre persoane) Care a călătorit mult şi a văzut multe; umblat. /v. a (se) purta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
purtá (pórt, purtát), vb. – 1. A duce. – 2. A transporta, a conduce. – 3. A dirija, a administra, a guverna. – 4. A trage după sine, a ţine, a poseda. – 5. A pune pe sine, a folosi, a îmbrăca. – 6. A îmbrăca pe altcineva, a întreţine (un fiu, o femeie etc.). – 7. A împinge, a determina. – 8. A susţine, a sprijini. – 9. (Refl.) A merge, a se mişca. – 10. (Refl.) A se comporta. – Mr. portu, purtare, megl., istr. port. Lat. portāre (Puşcariu 1357; Candrea-Dens., 1483; REW 6672), cf. it. portare, prov., cat., sp., port. portar, fr. porter. – Der. purtare, s.f. (acţiunea de a se purta; conduită); purtăreţ, adj. (uşor de purtat; înv., mobil, nestatornic; de toate zilele, curent); purtat, adj. (dus, transportat; uzat; experimentat, învechit); purtător, s.m. (aducător), pe care Candrea-Dens., 1484 şi REW 6674 îl derivă direct din lat. portātor; nepurtat, adj. (nefolosit); prepurta, vb. refl. (Banat, a plimba). – Der. neol. porto, s.m., din germ. Porto; port-altoi, s.n. (plantă care poartă altoiul), după fr. porte-greffe; port-drapel, s.m. (stegar), din fr. porte-drapeau; por(t)moneu, s.n., din fr. porte-monnaie; portofel, s.n., după fr. portefeuille, prin intermediul ngr. πορτοφόλι, dublet al lui portofoliu, s.n. (funcţie ministerială, titlu); port-ţigar, s.n., înv., din fr. porte-cigares; port-ţigaretă, s.f., din fr. porte-cigarettes; port-vizit, s.n., din fr. porte-visite; importa, vb., din fr. importer; important, adj., din fr. important; importanţă, s.f., din fr. importance; deporta, vb., din fr. déporter; comporta, vb.; suporta, vb.; reporta, vb.; transporta, vb. etc.
(Dicţionarul etimologic român)
Sublíma Poártă s. pr. f. (sil. -bli-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
búnă purtáre adj. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
purtá vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 sg. şi pl. poártă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
purtát s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PURTÁ vb. 1. v. căra. 2. a transmite, a trece. (~ paharul din mână în mână.) 3. a avea, a ţine. (~ în mână un buchet de flori.) 4. a ţine. (O ~ de talie.) 5. v. duce. 6. a sprijini, a susţine, a ţine. (Vom merge cât ne-or ~ picioarele.) 7. a merge, a umbla. (Vara ~ o bluză subţire.) 8. a avea. (~ pantofi galbeni.) 9. v. comporta. 10. a avea, a deţine, a poseda. (~ numele de român.) 11. a avea, a nutri. (~ cele mai bune sentimente pentru ...) 12. a păstra, a reţine. (~ în suflet icoana copilăriei.) 13. a duce, a întreţine. (A ~ o corespondenţă vie cu ...) 14. a da, a desfăşura, a duce, a susţine, (înv.) a sta. (Au ~ o luptă continuă cu inerţia.) 15. a ademeni, a amăgi, a încânta, a înşela, a minţi, a momi, a păcăli, a prosti, a trişa, (livr.) a iluziona, (înv. şi reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a şutili, (reg.) a şugui, (Transilv. şi Ban.) a celui, (Munt.) a mâglisi, (Transilv.) a tăşca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gâmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a şmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălţa, a pingeli, a pingelui, a pârli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu minciuni.)
(Dicţionar de sinonime)
PURTÁ vb. v. apuca, câştiga, cuceri, deplasa, desfăşura, dobândi, duce, evolua, grăbi, iuţi, îndrepta, îndura, întâmpla, lua, merge, mişca, obţine, orienta, păşi, pătimi, păţi, petrece, pleca, porni, răbda, realiza, repurta, suferi, suporta, trage, umbla, zori.
(Dicţionar de sinonime)
PURTÁT adj. folosit, uzat, vechi. (Haine ~.)
(Dicţionar de sinonime)
PURTÁT s. folosire, întrebuinţare, purtare, uzură. (De atâta ~, pantalonii erau rupţi.)
(Dicţionar de sinonime)
PURTÁT s. v. cârmuire, comportament, com-portare, conducere, conduită, dirigu-ire, domnie, guvernare, îmbrăcăminte, port, purtare, stăpânire.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PURTÁT1 s.n. 1. (Pop.) Fel, mod de a se îmbrăca; port. 2. Utilizare, întrebuinţare. 3. Conduită, purtare, comportare. – V. purta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A PURTÁ port tranz. I. 1) (fiinţe sau lucruri) A deplasa ţinând (în braţe, pe spate, într-un loc special amenajat în acest scop etc.); a duce. ~ ghiozdanul. ♢ ~ (pe cineva) pe palme (sau ca pe palme) a avea o grijă deosebită (faţă de cineva). ~ arma a mânui arma pentru a da onorul. 2) fig. (greutăţi de ordin moral) A răbda simţind inutilitatea protestului; a îndura. Poartă cu greu ura duşmanului. ♢ ~ jugul a fi împilat, exploatat. 3) (fiinţe sau lucruri) A duce dintr-un loc în altul (mai ales cu ajutorul unui mijloc de transport); a transporta; a căra. Trenul l-a ~t prin multe oraşe. 4) (fiinţe) A duce cu sine sau după sine. Poartă copilul la lucru. Îl poartă de mână. ♢ ~ cu vorba (pe cineva) a tărăgăna realizarea celor promise. 5) (obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte, podoabe etc.) A avea cu sine. El poartă barbă. Port cercei de aur. ♢ ~ sarcină a fi gravidă. 6) (acte, bani etc.) A ţine la sine (pentru a fi folosit la necesitate). 7) A avea imprimat în calitate de semn distinctiv. Documentul poartă antetul instituţiei. ♢ Poartă numele (sau porecla, titlul) a avea drept nume (sau poreclă, titlu). 8) (corpul sau părţi ale lui) A mişca dintr-un loc în altul sau dintr-o poziţie în alta; a deplasa; a dirija. Îşi purta mâna deasupra capului meu. 9) (unelte şi instrumente) A pune în funcţiune operând (dibaci) cu mâinile; a mânui; a manipula. Poartă cu iscusinţă bisturiul. 10) A face să se poarte. II. (în îmbinări stabile) 1) (sugerând ideea de menţinere a unei stări de spirit). ~ (cuiva) de grijă, ~ grija cuiva v. GRIJĂ. ~ răspunderea a răspunde de ceva. ~ duşmănie (sau pică) a duşmăni. ~ cuiva sâmbetele a purta pizmă cuiva. ~ interes v. INTERES. Interesul poartă fesul v. FES. A-i ~ frica cuiva a se teme de cineva. 2) (sugerând ideea de conducere şi de organizare) ~ gospodăria a avea în grijă sa treburile gospodăriei. ~ război (sau lupte) a se război. ~ o discuţie a discuta. ~ biruinţă a birui. /<lat. portare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE PURTÁ mă port intranz. A avea un anumit fel de conduită; a se comporta. ~ grosolan. /<lat. portare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PURTÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A PURTA. 2) (despre obiecte, mai ales de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) Care s-a uzat în urma folosirii îndelungate. 3) (despre persoane) Care a călătorit mult şi a văzut multe; umblat. /v. a (se) purta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
purtá (pórt, purtát), vb. – 1. A duce. – 2. A transporta, a conduce. – 3. A dirija, a administra, a guverna. – 4. A trage după sine, a ţine, a poseda. – 5. A pune pe sine, a folosi, a îmbrăca. – 6. A îmbrăca pe altcineva, a întreţine (un fiu, o femeie etc.). – 7. A împinge, a determina. – 8. A susţine, a sprijini. – 9. (Refl.) A merge, a se mişca. – 10. (Refl.) A se comporta. – Mr. portu, purtare, megl., istr. port. Lat. portāre (Puşcariu 1357; Candrea-Dens., 1483; REW 6672), cf. it. portare, prov., cat., sp., port. portar, fr. porter. – Der. purtare, s.f. (acţiunea de a se purta; conduită); purtăreţ, adj. (uşor de purtat; înv., mobil, nestatornic; de toate zilele, curent); purtat, adj. (dus, transportat; uzat; experimentat, învechit); purtător, s.m. (aducător), pe care Candrea-Dens., 1484 şi REW 6674 îl derivă direct din lat. portātor; nepurtat, adj. (nefolosit); prepurta, vb. refl. (Banat, a plimba). – Der. neol. porto, s.m., din germ. Porto; port-altoi, s.n. (plantă care poartă altoiul), după fr. porte-greffe; port-drapel, s.m. (stegar), din fr. porte-drapeau; por(t)moneu, s.n., din fr. porte-monnaie; portofel, s.n., după fr. portefeuille, prin intermediul ngr. πορτοφόλι, dublet al lui portofoliu, s.n. (funcţie ministerială, titlu); port-ţigar, s.n., înv., din fr. porte-cigares; port-ţigaretă, s.f., din fr. porte-cigarettes; port-vizit, s.n., din fr. porte-visite; importa, vb., din fr. importer; important, adj., din fr. important; importanţă, s.f., din fr. importance; deporta, vb., din fr. déporter; comporta, vb.; suporta, vb.; reporta, vb.; transporta, vb. etc.
(Dicţionarul etimologic român)
Sublíma Poártă s. pr. f. (sil. -bli-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
búnă purtáre adj. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
purtá vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 sg. şi pl. poártă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
purtát s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PURTÁ vb. 1. v. căra. 2. a transmite, a trece. (~ paharul din mână în mână.) 3. a avea, a ţine. (~ în mână un buchet de flori.) 4. a ţine. (O ~ de talie.) 5. v. duce. 6. a sprijini, a susţine, a ţine. (Vom merge cât ne-or ~ picioarele.) 7. a merge, a umbla. (Vara ~ o bluză subţire.) 8. a avea. (~ pantofi galbeni.) 9. v. comporta. 10. a avea, a deţine, a poseda. (~ numele de român.) 11. a avea, a nutri. (~ cele mai bune sentimente pentru ...) 12. a păstra, a reţine. (~ în suflet icoana copilăriei.) 13. a duce, a întreţine. (A ~ o corespondenţă vie cu ...) 14. a da, a desfăşura, a duce, a susţine, (înv.) a sta. (Au ~ o luptă continuă cu inerţia.) 15. a ademeni, a amăgi, a încânta, a înşela, a minţi, a momi, a păcăli, a prosti, a trişa, (livr.) a iluziona, (înv. şi reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a şutili, (reg.) a şugui, (Transilv. şi Ban.) a celui, (Munt.) a mâglisi, (Transilv.) a tăşca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gâmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a şmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălţa, a pingeli, a pingelui, a pârli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu minciuni.)
(Dicţionar de sinonime)
PURTÁ vb. v. apuca, câştiga, cuceri, deplasa, desfăşura, dobândi, duce, evolua, grăbi, iuţi, îndrepta, îndura, întâmpla, lua, merge, mişca, obţine, orienta, păşi, pătimi, păţi, petrece, pleca, porni, răbda, realiza, repurta, suferi, suporta, trage, umbla, zori.
(Dicţionar de sinonime)
PURTÁT adj. folosit, uzat, vechi. (Haine ~.)
(Dicţionar de sinonime)
PURTÁT s. folosire, întrebuinţare, purtare, uzură. (De atâta ~, pantalonii erau rupţi.)
(Dicţionar de sinonime)
PURTÁT s. v. cârmuire, comportament, com-portare, conducere, conduită, dirigu-ire, domnie, guvernare, îmbrăcăminte, port, purtare, stăpânire.
(Dicţionar de sinonime)