pustnică dex - definiţie, sinonime, conjugare
PÚSTNIC, -Ă, pustnici, -ce, s.m. şi f. Călugăr izolat de lume, care duce o viaţă aspră; sihastru, schimnic, ascet, anahoret, eremit. ♦ Fig. Persoană care duce o viaţă retrasă şi aspră. [Var.: púsnic, -ă s.m. şi f.] – Din sl. pustynĩnikŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÚSTNI//C ~ci m. 1) Călugăr care s-a retras într-un loc ferit de lume ducându-şi viaţa în post şi rugăciuni; sihastru; schimnic; ascet. 2) fig. Persoană care duce o viaţă izolată şi aspră. /<sl. pustyniniku
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

pústnic s. m. (sil. mf. pust-), pl. pústnici
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pústnică s. f., g.-d. art. pústnicei; pl. pústnice
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PÚSTNIC s. anahoret, ascet, eremit, schimnic, sihastru, (rar) schimonah, (înv.) aschitac, aschitean, monah, oselnic, schitnic. (~ul trăieşte prin locuri pustii.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pu pus pust pustn pustni

Cuvinte se termină cu literele: ca ica nica tnica stnica