râcâire dex - definiţie, sinonime, conjugare
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ♢ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru şi nu l-a făcut sau că ştie un lucru care interesează pe altul şi nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliş, un strat. – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RÂCÂÍRE, râcâiri, s.f. Acţiunea de a râcâi şi rezultatul ei; râcâială, râcâit, râcâitură. – V. râcâi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RÂCÂÍ râcâi tranz. (pământ, paie, gunoi etc.) A răscoli, dând la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a scurma. ♢ A-l ~ (pe cineva) la inimă a roade (pe cineva) un gând, o părere de rău, o grijă. / Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

rîcîí (rấcâi, râcâít), vb. – A scormoni, a roade. – Var. rîcălui. Origine expresivă, cf. sl. rkati „a sforăi” (după Scriban, sl. ar fi etimon pentru rom.), gr. ῥυϰαρίζω „a răzui”, fr. racler „a roade”. Der. din sl. ryti, ryją „a scormoni” (Cihac, II, 312), nu pare posibilă. – Der. rîcîit (var. rîcîitură, rîcîială), s.n. (răzuială).
(Dicţionarul etimologic român)

râcâí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. râcâie, imperf. 3 sg. râcâiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)

râcâíre s. f., g.-d. art. râcâírii; pl. râcâíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
RÂCÂÍ vb. 1. v. scurma. 2. a zgâria, (pop.) a zgrepţăna. (A ~ cu unghiile un obiect.) 3. v. zgândări. 4. a răzui, (rar) a scobi. (~ pipa spre a o curăţa.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ra rac raca racai racair

Cuvinte se termină cu literele: re ire aire caire acaire