râcâit dex - definiţie, sinonime, conjugare
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ♢ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru şi nu l-a făcut sau că ştie un lucru care interesează pe altul şi nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliş, un strat. – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiţi, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RÂCÂÍT1 s.n. Faptul de a râcâi; zgomotul produs prin râcâire. – V. râcâi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RÂCÂÍ râcâi tranz. (pământ, paie, gunoi etc.) A răscoli, dând la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a scurma. ♢ A-l ~ (pe cineva) la inimă a roade (pe cineva) un gând, o părere de rău, o grijă. / Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

rîcîí (rấcâi, râcâít), vb. – A scormoni, a roade. – Var. rîcălui. Origine expresivă, cf. sl. rkati „a sforăi” (după Scriban, sl. ar fi etimon pentru rom.), gr. ῥυϰαρίζω „a răzui”, fr. racler „a roade”. Der. din sl. ryti, ryją „a scormoni” (Cihac, II, 312), nu pare posibilă. – Der. rîcîit (var. rîcîitură, rîcîială), s.n. (răzuială).
(Dicţionarul etimologic român)

râcâí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. râcâie, imperf. 3 sg. râcâiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)

râcâít s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
RÂCÂÍ vb. 1. v. scurma. 2. a zgâria, (pop.) a zgrepţăna. (A ~ cu unghiile un obiect.) 3. v. zgândări. 4. a răzui, (rar) a scobi. (~ pipa spre a o curăţa.)
(Dicţionar de sinonime)

RÂCÂÍT adj. scormonit, scurmat, (reg.) scofelit, scorbelit. (Pământ ~.)
(Dicţionar de sinonime)

RÂCÂÍT s. v. scurmare.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ra rac raca racai

Cuvinte se termină cu literele: it ait cait acait