rândunea

RÂNDUNEÁ, rândunele, s.f. Rândunică. – Lat. *hirundinella.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RÂNDUN//EÁ ~éle f. v. RÂNDUNICĂ. [Art. rânduneaua; G.-D. rândunelei] /<lat. hirundinella
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

rînduneá (-éle), s.f. – Pasăre călătoare (Hirundo rustica). – Var. rîndunică, rînduniţă, rîndurea, rîndurică. Mr. (a)lîndură, (a)rîndură, linduruşe. Lat. hirundinem, de la forma dim. *hirundinĕlla (Diez, I, 357; Pascu, I, 32; Philippide, II, 659; REW 4146), cf. it. rondinella, fr. hirondelle; pentru pierderea lui hi- în dialectele din S, cf. S. Pieri, Arch. Rom., XII, 157. Ipoteza din lat. *harundŭla (Candrea, Éléments, 43; Puşcariu 1465) nu pare necesară. În uzul actual, este un hibrid morfologic, deşi se obişnuieşte folosirea sing. rîndunică (care înlocuieşte tot mai mult pe rîndunea) alături de pl. rîndunele. Der. rîndunică, s.f. (ultima din cele cinci pînze de catarg; furcuţă la cai); rîndunel, adj. (agil, rapid).
(Dicţionarul etimologic român)

rânduneá s. f., art. rânduneáua, g.-d. art. rândunélei; pl. rândunéle
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
RÂNDUNEÁ s. v. lăstun.
(Dicţionar de sinonime)

RÂNDUNEÁ s. 1. v. rândunică. 2. rândunea-maritimă-mică (Sterna sandvicensis) v. pescăruş.
(Dicţionar de sinonime)