rânjit dex - definiţie, sinonime, conjugare
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. şi (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-şi arăta ameninţător dinţii, a mârâi arătându-şi dinţii. 2. (Despre oameni) A-şi arăta dinţii într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forţat, fără veselie. ♦ (Rar) A-şi bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RÂNJÍT, -Ă, rânjiţi, -te, adj. Care rânjeşte (2) (întruna). – V. rânji.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RÂNJ//Í ~ésc 1. intranz. 1) (despre unele animale) A-şi strâmba gura arătându-şi dinţii şi mârâind ameninţător. 2) (despre oameni) A-şi schimonosi faţa într-un râs nefiresc. 2. tranz. : A-şi ~ dinţii a-şi arăta dinţii prin-tr-o grimasă. /<bulg. rănža
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

rînjí (rânjésc, ít), vb. – A dispreţui. Sl. rĕgati (Tiktin). Sec. XVI, înv. – Der. rînjitor, s.m. (înv., dispreţuitor).
(Dicţionarul etimologic român)

rînjí (rânjésc, rânjít), vb. – 1. A-şi arăta dinţii. – 2. A avea un rîs sardonic. – Megl. rănges, răngiri. Bg. rămžă, din sl. ręgnąti (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 313; Byhan 329; Conev 56; cf. Densusianu, Hlr., 258, 269). – Der. din lat. ringĕre (Koerting 8091) nu este posibilă. – Der. rînjet (var. rînjit, rînjitură), s.f. (rictus); rînjeală, s.f. (rictus); rînjitor, adj. (crispat).
(Dicţionarul etimologic român)

rânjí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. rânjeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
RÂNJÍ vb. (livr.) a ricana, (reg.) a se târşi, (prin Transilv.) a hârgi, a se jimba. (Ce ~ aşa?)
(Dicţionar de sinonime)

RÂNJÍ vb. v. destrăm, deşira, râde.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ra ran ranj ranji

Cuvinte se termină cu literele: it jit njit anjit