răbojire

RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RĂBOJÍRE, răbojiri, s.f. (Rar) Acţiunea de a răboji şi rezultatul ei. – V. răboji.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RĂBOJ//Í ~ésc tranz. rar A însemna pe răboj. /Din răboj
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

răbojí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. răbojeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

răbojíre s. f., g.-d. art. răbojírii; pl. răbojíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)