răbufni dex - definiţie, sinonime, conjugare
RĂBUFNÍ, răbufnesc, vb. IV. 1. Intranz. şi tranz. A produce prin izbire sau prin cădere un zgomot surd şi puternic; a (se) trânti, a (se) izbi producând un zgomot înfundat. ♦ Intranz. (Despre zgomote) A răsuna puternic. 2. Intranz. A izbucni cu putere; a ţâşni, a năvăli. ♦ Tranz. A da drumul la..., a împrăştia. ♦ A năpădi. 3. Intranz. A-şi exprima pe neaşteptate şi în mod violent nemulţumirea, după ce tăcuse mult timp. – Din răzbufni (înv. „a răbufni” < răz- + bufni).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RĂBUFN//Í ~ésc intranz. 1) A produce un zgomot înfundat, scurt şi foarte puternic; a bufni foarte tare. 2) (despre zgomote) A se auzi departe; a răsuna puternic. ~eşte o împuşcătură. 3) A ieşi cu putere dintr-o deschizătură îngustă; a erupe; a ţâşni; a izbucni. 4) A-şi exprima pe neaşteptate şi în mod violent nemulţumirea. /ră(z)- + a bufni
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

răbufní (răbufnésc, răbufnít), vb. – A răsuna, a bubui. Din bufni, v. aici. Tiktin considera pref. greu de explicat: re- este pref. neologic (cuvîntul nu are uz popular), alterat ca în rebegirăbegi. Apropierea de răsbufni „a bufni tare” (Candrea) nu prezintă interes, căci răsbufni nu are viaţă proprie şi se foloseşte numai ca repetiţie şi intensificare a lui bufni. – Der. răbufneală, s.f. (bubuială); răbufnit (var. răbufnet), s.n. (bubuit).
(Dicţionarul etimologic român)

răbufní vb., ind. prez. 3 sg. răbufnésc, imperf. 3 sg. răbufneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. răbufneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
RĂBUFNÍ vb. v. erupe.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ra rab rabu rabuf rabufn

Cuvinte se termină cu literele: ni fni ufni bufni abufni