RAC, raci, s.m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roşie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din faţă este în formă de cleşte (Astacus fluviatilis). ♢ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roşu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roşie la faţă. 2. (Art.) Numele unei constelaţii în dreptul căreia Soarele ajunge la solstiţiul de vară. ♢ Tropicul racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27\' nord de ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. Zodia (sau semnul) racului = a patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agaţă ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de ţevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea şi readucerea la suprafaţă a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecţionată din oţel, ascuţită şi prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbuşon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RẤCĂ s.f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ♢ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a duşmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. şi tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-şi) scădea, a(-şi) micşora temperatura. ♢ Expr. (Tranz.) A-şi răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obişnuită (din cauza unei spaime, a unei emoţii etc.); a îngheţa, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-şi pierde însufleţirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RAC1 raci m. 1) Crustaceu dulcicol cu carapacea brună-verzuie (roşie după fierbere), având prima pereche de picioare în formă de cleşte. ♢ Roşu ca ~ul cu faţa foarte rosie. A da înapoi (sau îndărăt) ca ~ul a) a se retrage; b) a regresa. 2) la sing. art. pop. Constelaţie situată în dreptul Soarelui, când acesta ajunge la solstiţiul de vară. ♢ Tropicul ~ului paralela de 23°27\' latitudine nordică. Zodia (sau semnul) ~ului unul dintre cele douăsprezece sectoare ale zodiacului; zodia Cancerului. 3) med. pop. Tumoare malignă constând din înmulţirea excesivă a celulelor cu distrugerea ţesuturilor vecine normale; cancer. /<sl. raku
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RÂCĂ f. rar Schimb de vorbe răstite (între două sau mai multe persoane); sfadă; ceartă; gâlceavă. ♢ A purta cuiva ~ a purta cuiva duşmănie. A căuta (cuiva) ~ a căuta (cuiva) motiv de ceartă. /v. a râcâi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A RĂC//Í1 ~ésc tranz. A face să se răcească; a răcori. ♢ A-şi ~ gura degeaba (sau în zadar, de pomană) a vorbi fără nici un rezultat. /Din rece
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A RĂC//Í2 ~ésc intranz. A contracta o răceală; a se îmbolnăvi de răceală. /Din rece
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE RĂC//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni mai rece; a se răcori. 2) fig. A-şi pierde interesul (faţă de ceva sau de cineva); a deveni indiferent. /Din rece
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RAC, raci, s.m. ~ 4. (Mold.) ~ 6. (Înv.) Ancoră. 7. (Mil.) Unealtă de fier, de diferite forme, de unul din capetele căreia este fixată o tijă şi care se întrebuinţează pentru a extrage proiectilele de pe ţeava unei arme de foc. 8. Darac. (din sl. rakŭ; cf. bg., scr., pol., rus. rak, magh. rák)
(Dicţionarul etimologic român)
rac (ráci), s.m. – 1. Crustaceu de rîu (Astacus fluviatilis). – 2. (Înv.) Cancer, tumoare malignă. – 3. Cancer, constelaţie. – 4. (Înv.) Ancoră. – 5. (Mold.) Tirbuşon. – 6. Extractor. – 7. Greblă, pieptene. – Mr. (a)rac, megl. rac. Sl. rakŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 302; Conev 42), cf. bg., sb., cr., pol., rus. rak, mag. rák. – Der. răcar, s.m. (pescar de raci); răculeţ, s.m. (plantă, Polygonum bistorta), cf. numele său ştiinţific; răcuşor, s.m. (insectă, Nepa cinerea); racovină (var. răcovină, răcoină, rocoină), s.f. (plantă, Stellaria media; Alsine verna; Anagallis arvensis), din sl. (sb., rus.) rakovina; rocoţea, s.f. (plantă, Stellaria graminea), probabil de la cuvîntul anterior, prin contaminare cu rotoţea, cf. roată; rocoţel, s.m. (plantă, Holosteum umbellatum); răciuină, s.f. (plantă, Galium angustifolium); răciul, s.n. (Mold., plasă de prins raci de rîu), probabil var. de la răcilă, s.f. (Munt., plasă de pescuit raci), din sb. račilo (Candrea); racilă, s.f. (boală cronică, indispoziţie), cu suf. sl. -ilo, cf. rotilă; rociu, s.n. (plasă de pescuit raci), din mag. rácsa (Cihac, II, 524).
(Dicţionarul etimologic român)
rîcă s.f. – Ceartă, dispută. Sl. rykŭ (Conev 94). – Der. rîcîi (var. răcăi), vb. (înv., a răcni, a urla), din sl. rykati (Tiktin).
(Dicţionarul etimologic român)
coáda-rácului (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Trópicul Rácului s.pr. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rac s. m., pl. raci
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rácul-pământului s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
râcă s. f., g.-d. art. râcii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
răcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. răceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rấcă2, rấci, s.f. (reg.) groapă mică; partea inferioară a piciorului găinii.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
raci, ráciuri, s.n. (reg.) grătar.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
COADA-RÁCULUI s. v. turiţă-mare.
(Dicţionar de sinonime)
TROPICUL RÁCULUI s. (GEOGR.) (pop.) tropicul cancerului.
(Dicţionar de sinonime)
TRIFOIUL-RÁCULUI s. v. vătămătoare.
(Dicţionar de sinonime)
RAC s. v. ancoră, cancer, coropişniţă, destupătoare, neoplasm, tirbuşon, tumoare malignă.
(Dicţionar de sinonime)
RAC s. 1. (ZOOL.; Astacus fluviatilis) (rar) stacoj. 2. (pop.) cancer. (Zodia ~ului.)
(Dicţionar de sinonime)
RÂCĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă, zâzanie.
(Dicţionar de sinonime)
RĂCÍ vb. a (se) răcori, (reg.) a (se) reveni. (Afară s-a mai ~.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) răci ≠ a (se) încălzi
(Dicţionar de antonime)
A răci ≠ a înfierbânta
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RẤCĂ s.f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ♢ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a duşmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RAC1 raci m. 1) Crustaceu dulcicol cu carapacea brună-verzuie (roşie după fierbere), având prima pereche de picioare în formă de cleşte. ♢ Roşu ca ~ul cu faţa foarte rosie. A da înapoi (sau îndărăt) ca ~ul a) a se retrage; b) a regresa. 2) la sing. art. pop. Constelaţie situată în dreptul Soarelui, când acesta ajunge la solstiţiul de vară. ♢ Tropicul ~ului paralela de 23°27\' latitudine nordică. Zodia (sau semnul) ~ului unul dintre cele douăsprezece sectoare ale zodiacului; zodia Cancerului. 3) med. pop. Tumoare malignă constând din înmulţirea excesivă a celulelor cu distrugerea ţesuturilor vecine normale; cancer. /<sl. raku
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RÂCĂ f. rar Schimb de vorbe răstite (între două sau mai multe persoane); sfadă; ceartă; gâlceavă. ♢ A purta cuiva ~ a purta cuiva duşmănie. A căuta (cuiva) ~ a căuta (cuiva) motiv de ceartă. /v. a râcâi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A RĂC//Í1 ~ésc tranz. A face să se răcească; a răcori. ♢ A-şi ~ gura degeaba (sau în zadar, de pomană) a vorbi fără nici un rezultat. /Din rece
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A RĂC//Í2 ~ésc intranz. A contracta o răceală; a se îmbolnăvi de răceală. /Din rece
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE RĂC//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni mai rece; a se răcori. 2) fig. A-şi pierde interesul (faţă de ceva sau de cineva); a deveni indiferent. /Din rece
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RAC, raci, s.m. ~ 4. (Mold.) ~ 6. (Înv.) Ancoră. 7. (Mil.) Unealtă de fier, de diferite forme, de unul din capetele căreia este fixată o tijă şi care se întrebuinţează pentru a extrage proiectilele de pe ţeava unei arme de foc. 8. Darac. (din sl. rakŭ; cf. bg., scr., pol., rus. rak, magh. rák)
(Dicţionarul etimologic român)
rac (ráci), s.m. – 1. Crustaceu de rîu (Astacus fluviatilis). – 2. (Înv.) Cancer, tumoare malignă. – 3. Cancer, constelaţie. – 4. (Înv.) Ancoră. – 5. (Mold.) Tirbuşon. – 6. Extractor. – 7. Greblă, pieptene. – Mr. (a)rac, megl. rac. Sl. rakŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 302; Conev 42), cf. bg., sb., cr., pol., rus. rak, mag. rák. – Der. răcar, s.m. (pescar de raci); răculeţ, s.m. (plantă, Polygonum bistorta), cf. numele său ştiinţific; răcuşor, s.m. (insectă, Nepa cinerea); racovină (var. răcovină, răcoină, rocoină), s.f. (plantă, Stellaria media; Alsine verna; Anagallis arvensis), din sl. (sb., rus.) rakovina; rocoţea, s.f. (plantă, Stellaria graminea), probabil de la cuvîntul anterior, prin contaminare cu rotoţea, cf. roată; rocoţel, s.m. (plantă, Holosteum umbellatum); răciuină, s.f. (plantă, Galium angustifolium); răciul, s.n. (Mold., plasă de prins raci de rîu), probabil var. de la răcilă, s.f. (Munt., plasă de pescuit raci), din sb. račilo (Candrea); racilă, s.f. (boală cronică, indispoziţie), cu suf. sl. -ilo, cf. rotilă; rociu, s.n. (plasă de pescuit raci), din mag. rácsa (Cihac, II, 524).
(Dicţionarul etimologic român)
rîcă s.f. – Ceartă, dispută. Sl. rykŭ (Conev 94). – Der. rîcîi (var. răcăi), vb. (înv., a răcni, a urla), din sl. rykati (Tiktin).
(Dicţionarul etimologic român)
coáda-rácului (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Trópicul Rácului s.pr. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rac s. m., pl. raci
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rácul-pământului s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
râcă s. f., g.-d. art. râcii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
răcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. răceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rấcă2, rấci, s.f. (reg.) groapă mică; partea inferioară a piciorului găinii.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
raci, ráciuri, s.n. (reg.) grătar.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
COADA-RÁCULUI s. v. turiţă-mare.
(Dicţionar de sinonime)
TROPICUL RÁCULUI s. (GEOGR.) (pop.) tropicul cancerului.
(Dicţionar de sinonime)
TRIFOIUL-RÁCULUI s. v. vătămătoare.
(Dicţionar de sinonime)
RAC s. v. ancoră, cancer, coropişniţă, destupătoare, neoplasm, tirbuşon, tumoare malignă.
(Dicţionar de sinonime)
RAC s. 1. (ZOOL.; Astacus fluviatilis) (rar) stacoj. 2. (pop.) cancer. (Zodia ~ului.)
(Dicţionar de sinonime)
RÂCĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă, zâzanie.
(Dicţionar de sinonime)
RĂCÍ vb. a (se) răcori, (reg.) a (se) reveni. (Afară s-a mai ~.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) răci ≠ a (se) încălzi
(Dicţionar de antonime)
A răci ≠ a înfierbânta
(Dicţionar de antonime)