răcoare dex - definiţie, sinonime, conjugare

răcoare

[Sinonime]
RĂCOÁRE, (3) răcori, s.f. 1. Temperatură uşor scăzută, frig moderat; răcoreală. ♢ Loc. adv. (De) la răcoare = (de) la un loc umbrit, răcoros. Pe răcoare = pe vreme răcoroasă, când nu este încă foarte cald. ♢ Expr. (Fam.) La răcoare = la închisoare. 2. Senzaţie de răceală pe care o produc unele obiecte la atingere. 3. (De obicei la pl.) Senzaţie de frig provocată de o stare patologică sau emotivă; fior. ♢ Expr. A băga (pe cineva) în răcori (sau în toate răcorile) = a speria tare, a îngrozi pe cineva. – Din rece.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RĂCOÁR//E răcóri f. 1) Stare atmosferică, care se caracterizează prin temperatura uşor scăzută a aerului. ~ea nopţii. ♢ Pe ~ pe vreme răcoroasă. La ~ a) într-un loc răcoros; b) la puşcărie. A băga (sau a sta) la ~ a băga (sau a sta) la închisoare. 2) Senzaţie plăcută cauzată de o astfel de stare atmosferică. 3) mai ales la pl. fig. Senzaţie de frig cauzată de o emoţie puternică. ♢ A băga (pe cineva) la răcori (sau în toate răcorile) a înspăimânta, a înfricoşa (pe cineva). [G.-D. răcorii] /rece + suf. ~oare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

răcoáre (răcóri), s.f. – 1. Temperatură uşor scăzută. – 2. Închisoare. – 3. Frison. – Mr. arcoare. De la rece cu suf. -oare, ca dulcoare de la dulce, cf. unsoare, putoare etc. (Puşcariu 1454; REW 7109). Der. din lat. rĕcens, direct (Cipariu, Gram., 30), sau prin intermediul unui *rĕcor (Pascu, I, 37; Pascu, Beiträge, 12), este improbabilă, ca şi cea din lat. rĭgōrem, cf. sard. arragore „îngheţ” (Schuchardt, RF, I, 20; Wagner 88). Der. răcori, vb. (a fi mai rece; a se calma); răcorea, s.f. (volbură, Convolvulus tricolor); răcoreală, s.f. (temperatură mai rece, boare); răcoritor, adj. (care răcoreşte); răcoros, adj. (răcoritor, înviorător).
(Dicţionarul etimologic român)

răcoáre s. f., g.-d. art. răcórii; pl. răcóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
RĂCOÁRE adj. v. răcoritor, răcoros, rea-văn, rece.
(Dicţionar de sinonime)

RĂCOÁRE s. răcoreală, (reg.) reveneală. (~ nopţii.)
(Dicţionar de sinonime)

RĂCOÁRE s. v. arest, închisoare, ocnă, peni-tenciar, puşcărie, temniţă.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Răcoarecăldură
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ra rac raco racoa racoar

Cuvinte se termină cu literele: re are oare coare acoare