răpăitor

RĂPĂITÓR, -OÁRE, răpăitori, -oare, adj. (Rar) Care răpăie. [Pr.: -pă-i-] – Răpăi + suf. -tor.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RĂPĂIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) rar Care răpăie; care produce răpăituri. /a răpăi + suf. ~tor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

răpăitór adj. m. (sil. -pă-i-), pl. răpăitóri; f. sg. şi pl. răpăitoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)