răstignire dex - definiţie, sinonime, conjugare
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide în chinuri pe cineva (mai ales în antichitate), pironindu-l cu braţele şi cu picioarele pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva braţele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile şi cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RĂSTIGNÍRE, răstigniri, s.f. 1. Faptul de a răstigni; crucificare. 2. (Reg.) Cruce de dimensiuni mari, pusă la margine de drum. – V. răstigni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RĂSTIGN/Í ~ésc tranz. 1) (un osândit în antichitate) A executa prin pironire pe cruce; a pune pe cruce; a crucifica. 2) fig. A supune la chinuri groaznice; a schingiui; a tortura. /<sl. rastengnonti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE RĂSTIGN//Í mă ~ésc intranz. A sta (culcat) cu mâinile şi cu picioarele întinse în lături. /<sl. rastengnonti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RĂSTIGNÍR//E ~i f. 1) v. A RĂSTIGNI. 2) reg. Cruce mare cu chipul lui Isus Hristos răstignit, instalată la margine de drum. /v. a răstigni
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

răstigní (răstignésc, răstignít), vb. – A crucifica. Sl. rastęgnąti „a sili” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 368). – Der. răstignitor, s.m. (crucificator), înv.; răstignitură, s.f. (crucificare), înv.
(Dicţionarul etimologic român)

răstigní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. răstigneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

răstigníre s. f., g.-d. art. răstignírii; pl. răstigníri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
RĂSTIGNÍ vb. a crucifica, (înv. şi pop.) a pironi.
(Dicţionar de sinonime)

RĂSTIGNÍRE s. v. crucificare.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ra ras rast rasti rastig

Cuvinte se termină cu literele: re ire nire gnire ignire