răstit

RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat ameninţător, a ridica glasul. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RĂSTÍT, -Ă, răstiţi, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) ameninţător; aspru, tare. – V. răsti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE RĂST//Í mă ~ésc intranz. A spune ceva pe un ton ridicat; a ridica vocea (către cineva). /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

răstí (răstésc, răstít), vb. refl. – A răcni, a se stropşi, a vorbi dur. Origine îndoielnică. Pare. var. a lui rosti „a vorbi”, sau der. directă de la rost „cioc”. Pentru evoluţia semantică, cf. sp. enrostrar „a arunca în faţă”. Celelalte explicaţii par insuficiente: din sl. rešti „a zice” (Cihac, II, 308), soluţie dificilă fonetic; pus în legătură cu rast „splină” (Tiktin); în loc de răpşti (Scriban). – Der. răsteală, s.f. (asprime, mustrare); răstitură, s.f. (asprime).
(Dicţionarul etimologic român)

răstí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. răstésc, imperf. 3 sg. răsteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. răsteáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
RĂSTÍ vb. a răcni, a striga, a ţipa, a urla, a zbiera, (pop.) a se oţărî, a se stropşi, (înv. şi reg.) a se răpşti, (reg.) a se răboţoi, a se răcămăţi, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. şi Ban.) a se născocorî, (prin Olt. şi Munt.) a se răboli, (înv.) a marecuvânta, (fam.) a se burzului, a se răţoi, a se zborşi. (Ce te ~ aşa la el?)
(Dicţionar de sinonime)

RĂSTÍT adj. v. aspru.
(Dicţionar de sinonime)