răstocire

RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porţiune pentru a prinde peşti (cu mâna). – Din sl. rastociti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RĂSTOCÍRE, răstociri, s.f. ( Reg.) Acţiunea de a răstoci şi rezultatul ei. – V. răstoci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RĂSTOC//Í ~ésc tranz. (un curs de apă) A face să scadă temporar pentru a prinde peştele. /<sl. rastociti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

răstocí (răstocésc, răstocít), vb. – A devia apele unui rîu. Sl. rastečati „a împrăştia”, cf. sb. rastočiti (Candrea). – Der. răstoacă, s.f. (canal, braţ arficial de rîu; dig, îngrăditură), cf. sl. rastoka (Miklosich, Slwa. Elem., 42; Cihac, II, 414; Conev 40).
(Dicţionarul etimologic român)

răstocí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. răstoceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

răstocíre s. f., g.-d. art. răstocírii; pl. răstocíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)