răsucire dex - definiţie, sinonime, conjugare
RĂSUCÍ, răsucésc, vb. IV. 1. Tranz. şi intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităţilor sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuşi şi în aceeaşi direcţie, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfăşurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăţilor pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. şi refl. A(-şi) imprima o mişcare de rotaţie; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloşul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-şi direcţia, poziţia; a se rostogoli. ♢ Expr. (Tranz.) A suci şi a răsuci (pe cineva) = a hărţui (pe cineva) cu întrebări pentru a obţine anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. şi refl. A(-şi) mişca o parte a corpului, schimbându-i poziţia. ♢ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minţi, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-şi luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mişcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ţinut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfăşura cu mâna foiţa în care s-a pus tutun, pentru a face o ţigară. 7. Tranz. A înfăşura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Răs- + suci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RĂSUCÍRE, răsuciri, s.f. 1. Acţiunea de a (se) răsuci şi rezultatul ei; răsuceală. 2. Defect al pieselor de cherestea produs la uscare, care face ca suprafaţa lor să devină elicoidală. 3. (Bot.; în sintagma) Răsucirea frunzelor = boală virotică a cartofului, a tutunului şi a pătlăgelelor roşii, manifestată prin îngălbenirea şi răsucirea frunzelor şi oprirea din dezvoltare a plantelor. – V. răsuci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RĂSUC//Í ~ésc tranz. 1) (aţe, frânghii sârme etc.) A învârti în jurul lui însuşi sau în jurul unui obiect; a suci de mai multe ori. ♢ ~ mustăţile a suci capetele mustăţilor pentru a le da o formă anumită. 2) (corpul sau părţi ale corpului) A suci brusc într-o parte; a întoarce. 3) A face să se răsucească. /răs- + a suci
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE RĂSUC//Í mă ~ésc intranz. 1) A se întoarce brusc într-o parte cu tot corpul. 2) rar A-şi schimba mişcarea în direcţie opusă. /răs- + a suci
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RĂSUCÍR//E ~i f. 1) v. A RĂSUCI şi A SE RĂSUCI. 2): ~ea frunzelor boală a unor plante (cartofi, tutun etc.) care se manifestă prin îngălbenirea şi încovoierea frunzelor. /v. a (se) răsuci
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

răsucí vb. ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. răsuceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

răsucíre s.f., g.-d. art. răsucírii; pl. răsucíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
RĂSUCÍ vb. 1. v. rula. 2. a suci. (Îşi ~ o ţigară.) 3. v. frământa. 4. v. contorsiona. 5. v. încolăci. 6. v. foi. 7. a (se) întoarce, a (se) învârti, a (se) roti, a (se) suci, (reg.) a (se) rotila. (A ~ cheia în broască.)
(Dicţionar de sinonime)

RĂSUCÍ vb. v. deplasa, dezarticula, disloca, luxa, scrânti, suci.
(Dicţionar de sinonime)

RĂSUCÍRE s. 1. învârtire, învârtit, răsuceală, răsu-cit, răsucitură, suceală, sucire, sucit, sucitură. (~ unui fir textil.) 2. torsiune, (rar) torsionare. (Mişcări de ~ a corpului.) 3. v. încolăcire. 4. în-toarcere, întors, învârtire, rotire, sucire. (~ unui buton, a unui contact.) 5. v. rotaţie.
(Dicţionar de sinonime)

RĂSUCÍRE s. v. deplasare, dezarticulare, dezarticulaţie, dislocare, luxare, lu-xaţie, scrânteală, scrântire, scrântitură, sucire.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A răsuci ≠ a desuci, a dezrăsuci
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ra ras rasu rasuc rasuci

Cuvinte se termină cu literele: re ire cire ucire sucire