rablă dex - definiţie, sinonime, conjugare

rablă

[Sinonime]
RÁBLĂ, rable, s.f. (Fam. şi depr.) 1. Lucru vechi, uzat sau de calitate proastă; vechitură. 2. Animal bătrân şi slab; gloabă. 3. Om îmbătrânit şi sleit de puteri, ramolit. – Cf. bg. h r ă b l a „ceva care este spart, rupt, care are lipsuri etc.”
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RÁBL//Ă ~e f. 1) Lucru vechi şi deteriorat; hleab. 2) fig. Animal bătrân şi fără putere; gloabă. 3) fig. peior. Om bătrân şi sleit de puteri. [Sil. -blă] /<bulg. hrăbla
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RÁBLĂ, ráble, s.f. ~ (etim. incertă; relaţionat cu sb. rabatno = în stare proastă şi rabljenje = purtare, folosire, dar lipseşte veriga de legătură; relaţie mai puţin probabilă cu săs. Rabel = ilice [lat. ilex]; tescovină, borhot)
(Dicţionarul etimologic român)

ráblă (ráble), s.f. – 1. Hîrb, obiect stricat. – 2. Gloabă, mîrţoagă. Origine incertă. Trebuie să fie pus în legătură cu sb. rabatno „în stare proastă”, rabljenje „uz”; dar lipseşte veriga apropiată. Legătură cu săs. Rabel „pleavă, praf” (Drăganu, Dacor., IV, 773) pare mai puţin probabilă. – Der. răblări, vb. (a se ponosi; a se uza); rablagiu, s.m. (hodorog), cu suf. -giu; rablagi, vb. (a se strica, a se deteriora), de la cuvîntul anterior (după Graur, BL, XIV, 110, prin contaminare cu damblagi).
(Dicţionarul etimologic român)

ráblă s. f. (sil. -blă), g.-d. art. ráblei; pl. ráble
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
RÁBLĂ s. v. vechitură.
(Dicţionar de sinonime)

RÁBLĂ s. v. gloabă, mârţoagă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ra rab rabl

Cuvinte se termină cu literele: la bla abla