rabotare

RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin aşchiere suprafaţa unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ♢ Maşină de rabotat = maşină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operaţia de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RABOTÁRE, rabotări, s.f. Acţiunea de a rabota şi rezultatul ei; rabotaj, rabotat. – V. rabota.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RABOT//Á ~éz tranz. (suprafeţe, piese din material dur etc.) A prelucra cu ajutorul unei raboteze. /<fr. raboter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RABOTÁ vb. I. tr. A netezi, a răzui suprafaţa unei piese (metalice), a unui dinte cu o raboteză. [< fr. raboter].
(Dicţionar de neologisme)

RABOTÁRE s.f. Acţiunea de a rabota şi rezultatul ei; rabotaj; rabotat. [< rabota].
(Dicţionar de neologisme)

RABOTÁ vb. tr. a prelucra prin aşchiere suprafaţa unei piese (metalice), a unui dinte cu o raboteză. (< fr. raboter)
(Marele dicţionar de neologisme)

rabotá vb., ind. prez. 1 sg. rabotéz, 3 sg. şi pl. raboteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rabotáre s. f., g.-d. art. rabotării; pl. rabotări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
RABOTÁRE s. (TEHN.) rabotaj, rabotat. (~ unei suprafeţe metalice.)
(Dicţionar de sinonime)