radiotehnică dex - definiţie, sinonime, conjugare

radiotehnică

radiotehnic radiotehnică
RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicaţiile oscilaţiilor şi undelor electromagnetice de înaltă frecvenţă pentru transmiterea şi recepţionarea informaţiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicaţii. 2. Adj. Care ţine de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RADIOTÉHNI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de radiotehnică; propriu radiotehnicii. [Sil. -di-o-] /<fr. radiotechnique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RADIOTÉHNICĂ f. 1) Ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul emiterii şi recepţiei la distanţă a undelor radio şi a oscilaţiilor electromagnetice de frecvenţă înaltă. 2) Ramură a tehnicii care se ocupă cu construirea radio-aparaturii. [Sil. -di-o-] /<fr. radiotechnique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RADIOTÉHNIC, -Ă adj. Referitor la radiotehnică, de radiotehnică. [< fr. radiotechnique].
(Dicţionar de neologisme)

RADIOTÉHNICĂ s.f. 1. Tehnica emisiunii, a recepţiei şi a utilizării undelor electromagnetice de înaltă frecvenţă. 2. Tehnica fabricării aparatajului pentru radiocomunicaţii. [Gen. -cii. / cf. fr. radiotechnique].
(Dicţionar de neologisme)

RADIOTÉHNIC, -Ă I. adj. referitor la radiotehnică. II. s. f. ramură a tehnicii care studiază aplicaţiile oscilaţiilor şi undelor electromagnetice de înaltă frecvenţă pentru transmiterea şi recepţionarea informaţiilor. ♢ tehnica fabricării aparatajului pentru radiocomunicaţii. (< fr. radiotechnique)
(Marele dicţionar de neologisme)

radiotéhnic adj. m. (sil. -di-o-) tehnic
(Dicţionar ortografic al limbii române)

radiotéhnică s. f. (sil. -di-o-), g.-d. art. radiotéhnicii
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: ra rad radi radio radiot

Cuvinte se termină cu literele: ca ica nica hnica ehnica