rag dex - definiţie, sinonime, conjugare
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A ţipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s.f.] – Din lat. ragere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RÁGE rag intranz. 1) (despre unele animale) A scoate răgete caracteristice speciei; a mugi; a răcni; a zbiera. 2) fig. depr. (mai ales despre copii) A plânge cu glas tare (de cele mai multe ori fără motiv). 3) fam. (despre persoane) A scoate sunete puternice şi prelungi; a ţipa; a striga; a răcni. /<lat. ragere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ráge (rág, răgít), vb. – A mugi, a răcni, a behăi. Lat. ragĕre (Densusianu, Hlr., 197; Puşcariu 1427; REW 7077), cf. v. fr. raire. Din sec. XVII, tendinţa este de a asimila conjug. cu cea a vb. în -ire: formele part. ras şi ale gerunziului răgînd, pe care le citează Tiktin, sînt puţin folosite. – Der. răget, s.n. (behăit, muget), cu var. răget, ragăt, rare; rangăt, s.n. (zbierat, muget), var. cu infix nazal; ramăt, s.n. (muget), negreşit altă var., deşi dificil de explicat fonetic (după Tiktin, din freamăt, care nu este nici el mai uşor).
(Dicţionarul etimologic român)

RAG- Element prim de compunere savantă cu sensul de „fisură”. [< gr. rhagas].
(Dicţionar de neologisme)

ráge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. rag, 2 sg. ragi, 3 sg. ráge; conj. prez. 3 sg. şi pl. rágă; ger. răgând
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
RÁGE vb. v. mugi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ra

Cuvinte se termină cu literele: ag