ram

RAM, ramuri, s.n. Ramură. – Din lat. ramus. Cf. r a m u r ă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RAM ~uri n. v. RAMURĂ. /<lat. ramus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ram (rámuri), s.n. – Creangă. Lat. rāmus (Puşcariu 1428; Tiktin); pentru pl. n., cf. v. it. ramora (Caragaţă, BF, III, 47). După el, s-ar fi putut forma prin sing. analogic ramură (megl. ramură), s.f. (creangă), cf. Byck-Graur 29; Rosetti, II, 159; Graur, BL, V, 75; deşi s-ar putea porni şi de la lat. rāmŭla (REW 7033; Scriban). – Der. (în)rămura, vb. refl. (a se ramifica); rămurea, s.f. (ciupercă, Clavaria botrytis); rămuriş, s.n. (crengărie); rămuros, adj. (cu multe ramuri), pe care REW îl explică prin lat. rāmŭlōsus. – Der. neol. ramifica, vb.; ramificaţi(un)e, s.f., din fr.
(Dicţionarul etimologic român)

Rîm s.m. – Roma. – Var. Rim. Sl. Rimŭ, din v. germ. Ruma, Rôma (Miklosich, Fremdw., 122). Sec. XVI-XVII, înv. – Der. rîmlean, s.m. (roman), din sl. rymljaninŭ; rîmlenesc, adj. (roman), cf. Miklosich, Slaw. Elem., 42.
(Dicţionarul etimologic român)

ram s. n., pl. rámuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
RAM s. v. cracă, creangă, ramură.
(Dicţionar de sinonime)