rang
[Sinonime]
RANG, ranguri s.n. 1. Loc ocupat de cineva sau de ceva într-o ierarhie administrativă, bisericească, militară sau diplomatică după criteriul importanţei, funcţiei etc.; treaptă într-o ierarhie. ♢ Expr. De prim rang sau de rangul întâi (sau al doilea etc.) = de calitatea, de categoria, de gradul întâi (sau al doilea etc.) 2. Număr care indică locul pe care îl ocupă un termen într-un şir. 3. (Franţuzism înv.) Şir de persoane. – Din fr. rang.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RANG ~uri n. 1) Treaptă într-o ierarhie (administrativă, diplomatică sau militară) după importanţa funcţiei. ♢ De prim ~ de categoria sau de calitatea întâi. 2) mat. Număr care arată locul pe care îl ocupă un termen într-un şir. /<fr. rang
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RANG s.n. 1. Loc ocupat de o persoană sau de o instituţie într-o ierarhie. ♦ Treaptă, situaţie socială. 2. Clasificare a navelor potrivit mărimii sau armamentului lor. 3. (Mat.) Locul pe care îl ocupă un termen într-un şir. [< fr. rang].
(Dicţionar de neologisme)
RANG s. n. 1. loc ocupat de cineva sau de ceva într-o ierarhie. ♢ treaptă, situaţie socială. ♢ locul ocupat în ierarhia unui pachet de cărţi de joc de către fiecare grupă a câte patru cărţi cu aceeaşi cifră sau faţă (aşi, valeţi, decari etc.). 2. categorie a navelor militare potrivit mărimii sau armamentului lor. 3. (mat.) număr natural care indică poziţia unui termen într-un şir. o (lingv.) ~ de frecvenţă = loc ocupat de un cuvânt, fonem etc. în ordinea frecvenţei, organizată descendent. (< fr. rang)
(Marele dicţionar de neologisme)
prim rang/prímul rang loc. adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rang s. n., pl. ránguri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RANG s. 1. v. titlu. 2. v. demnitate. 3. grad, poziţie, situaţie, treaptă, (înv.) stepenă. (~ul cel mai înalt în ierarhia socială.) 4. v. ierarhie. 5. v. condiţie. 6. v. funcţie. 7. v. categorie. 8. categorie, ordin. (De prim ~.)
(Dicţionar de sinonime)
RANG s. v. rând, şir, şirag.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RANG ~uri n. 1) Treaptă într-o ierarhie (administrativă, diplomatică sau militară) după importanţa funcţiei. ♢ De prim ~ de categoria sau de calitatea întâi. 2) mat. Număr care arată locul pe care îl ocupă un termen într-un şir. /<fr. rang
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
RANG s. n. 1. loc ocupat de cineva sau de ceva într-o ierarhie. ♢ treaptă, situaţie socială. ♢ locul ocupat în ierarhia unui pachet de cărţi de joc de către fiecare grupă a câte patru cărţi cu aceeaşi cifră sau faţă (aşi, valeţi, decari etc.). 2. categorie a navelor militare potrivit mărimii sau armamentului lor. 3. (mat.) număr natural care indică poziţia unui termen într-un şir. o (lingv.) ~ de frecvenţă = loc ocupat de un cuvânt, fonem etc. în ordinea frecvenţei, organizată descendent. (< fr. rang)
(Marele dicţionar de neologisme)
prim rang/prímul rang loc. adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rang s. n., pl. ránguri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RANG s. 1. v. titlu. 2. v. demnitate. 3. grad, poziţie, situaţie, treaptă, (înv.) stepenă. (~ul cel mai înalt în ierarhia socială.) 4. v. ierarhie. 5. v. condiţie. 6. v. funcţie. 7. v. categorie. 8. categorie, ordin. (De prim ~.)
(Dicţionar de sinonime)
RANG s. v. rând, şir, şirag.
(Dicţionar de sinonime)