ras dex - definiţie, sinonime, conjugare
RÁDE, rad, vb. III. 1. Tranz. şi refl. A(-şi) tăia cu briciul sau cu maşina de ras părul, barba sau mustăţile de la rădăcină; a (se) bărbieri. ♢ Exp. (Tranz.; fam.; ir.) A rade pe cineva fără săpun = a critica aspru pe cineva. (Fam.) Să-mi razi (sau să-mi radeţi) mustaţa, se spune pentru a arăta că eşti foarte sigur de cele ce afirmi. ♦ Tranz. A curăţa părul de pe pielea unui animal sau solzii de pe un peşte. 2. Tranz. A răzui, a înlătura un strat subţire de deasupra unui lucru. ♦ A şterge, a îndepărta, a elimina (cu guma, cu un briceag, cu lama etc.) ceva scris. ♦ A da pe răzătoare pentru a mărunţi. 3. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a şterge de pe faţa pământului. ♢ Expr. (Fam.) A rade cuiva o palmă = a da cuiva o palmă. [Perf. s. răsei, part. ras] – Lat. radere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RAS2, -Ă, raşi, -se, adj. 1. (Despre barbă, mustăţi, păr) Tăiat de la rădăcină. ♦ (Despre persoane) Care nu poartă barbă (şi mustăţi); care este bărbierit; care are părul tăiat până la piele. ♢ Expr. (Fam.) C-o fi tunsă, c-o fi rasă = în sfârşit, după multă vorbă. 2. Curăţat de stratul exterior prin frecare pe o răzătoare. 3. Întins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafaţă, atingând aproape o suprafaţă; tangenţial. Zboară ras cu pământul. 5. Plin până la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RAS1, rasuri, s.n. Faptul de a (se) rade (1); bărbierit. – V. rade.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-şi manifesta veselia sau satisfacţia printr-o mişcare caracteristică a feţei şi a gurii, scoţând în acelaşi timp sunete specifice, succesive şi nearticulate. ♢ Expr. A râde (sau, rar a-şi râde) în barbă (sau pe sub mustaţă) = a râde reţinut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în faţă, în obraz) = a sfida pe cineva; a-şi bate joc de cineva care este de faţă. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulţumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-şi bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ♢ Expr. Râd (sau ar râde) şi câinii (sau şi curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de ruşine, s-a compromis. ♦ A nu ţine seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a dispreţui. – Lat. ridere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A ţipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s.f.] – Din lat. ragere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RÂS2, râşi, s.m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roşcată (cu pete negre) şi cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĩ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RĂS- (Înaintea vocalelor şi a consoanelor sonore, în forma răz-) Element de compunere care: 1. a) formează, de la verbe, derivate care exprimă o împrăştiere, o repetare sau o intensificare a acţiunii exprimate de verbul simplu; b) formează, de la adjective, derivate care exprimă intensificarea însuşirii exprimate de adjectivul simplu; c) (rar) formează, de la substantive, derivate care exprimă ideea de intensitate în raport cu substantivul simplu; d) formează, de la substantive denumind grade de rudenie, derivate care indică generaţii depărtate; e) formează, de la adverbe de timp, derivate indicând un timp mai îndelungat decât cel exprimat de adverbul simplu; 2. a) formează, de la verbe, derivate care exprimă ideea revenirii la o stare mai veche; b) formează, de la verbe, derivate care exprimă ideea modificării (în sens negativ) a situaţiei dinainte; 3. formează, de la verbe, substantive şi adjective, derivate cu sensul mai depărtat de cel al cuvântului simplu. [Var.: răz-] – Din sl. ras-, raz-.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RÂS1, râsuri, s.n. Acţiunea de a râde şi rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mişcare caracteristică a feţei şi a gurii, însoţită de un sunet specific, nearticulat; râset. ♢ Expr. De râs (sau de râsul lumii) = de ocară, de batjocură; ridicol. A lua (pe cineva) în râs = a-şi bate joc (de cineva). A-şi face râs de cineva (sau de ceva) = a-şi bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet în cascade, scos de unele păsări. – Lat. risus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RÁDE rad tranz. 1) (păr, barbă, mustaţi) A tăia de la rădăcină, înlăturând complet (cu briciul sau cu maşina de bărbierit); a bărbieri. 2) (persoane) A lipsi de păr cu ajutorul briciului. ♢ ~ (pe cineva) fără săpun a critica foarte aspru. ~ o mamă de bătaie a bate zdravăn. ~ o palmă a da o palmă (cu putere). 3) (animale sacrificate) A curăţa de elementele necomestibile (păr, solzi, murdărie etc.). 4) (unele straturi subţiri) A despărţi de unde este prins (cu o unealtă tăioasă). 5) (legume) A curăţa de coajă. 6) A da prin răzătoare; a răzui. 7) fig. A face să nu mai existe; a şterge (de pe faţa pământului); a distruge; a prăpădi; a nimici. 8) fig. (persoane, de obicei la jocul de cărţi) A face să piardă toţi banii. 9) rar (despre păsări în zbor, proiectile lansate etc.) A atinge uşor la suprafaţă (apa, pământul). /<lat. radere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RAS rásă (raşi, ráse) 1) v. A RADE.C-o fi tunsă, c-o fi rasă ba că-i una, ba că-i alta. 2) (despre vase) Care este umplut până la limită; plin ochi. 3) (despre terenuri) Care nu are ridicături sau adâncituri; fără denivelări; drept. /v. a rade
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A RÂDE râd intranz. 1) A-şi exprima buna dispoziţie prin râs. ~ cu poftă. ♢ ~ în barbă (sau pe sub mustaţă) a râde abia observat. ~ în pumni a râde pe ascuns. ~ cu hohote (sau cu lacrimi) a râde foarte tare. A-i ~ cuiva inima a simţi o mare bucurie. A-i ~ cuiva norocul (sau soarta) a i se deschide cuiva o perspectivă luminoasă, promiţătoare. 2) A-şi bate joc (de cineva sau de ceva). ♢ ~ cuiva în nas (sau în faţă, în obraz) a sfida făţiş pe cineva. Râde hârb de oală spartă (sau râde ruptul de cârpit) se spune despre cineva, care critică pe altul pentru un cusur, pe care îl are el însuşi. Râd şi câinii (sau ciorile, curcile etc.) de cineva se spune despre cineva care a ajuns de râsul tuturor. ~ de cineva (sau de ceva) a lua în râs pe cineva (sau ceva). /<lat. ridere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A RÁGE rag intranz. 1) (despre unele animale) A scoate răgete caracteristice speciei; a mugi; a răcni; a zbiera. 2) fig. depr. (mai ales despre copii) A plânge cu glas tare (de cele mai multe ori fără motiv). 3) fam. (despre persoane) A scoate sunete puternice şi prelungi; a ţipa; a striga; a răcni. /<lat. ragere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RÂS2 râşi m. Mamifer carnivor, de talie medie, având blană galbenă-roşcată cu pete cafenii, cu coadă scurtă şi cu câte un smoc de păr în vârful urechilor; linx. /<sl. rysi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RÂS1 ~uri n. 1) v. A RÂDE. ~ de copil.~ cu plâns râs forţat. A-l umfla pe cineva ~ul se spune despre cineva care abia îşi stăpâneşte râsul. A-l apuca pe cineva ~ul a începe să râdă. A pufni în (sau de) ~ a izbucni într-un râs brusc, spontan. A se strica (sau a se prăpădi, a se tăvăli, a leşina, a plesni) de ~ a râde cu mare poftă şi mult. După ~ vine plâns se spune cuiva extrem de vesel, pentru a-l tempera. 2) Totalitate a sunetelor spontane, nearticulate şi intermitente, produse de aerul ieşit pe glotă în timpul respiraţiei, care sunt provocate de un sentiment de veselie, bucurie sau plăcere. ~ cu hohote. ~ molipsitor.~ homeric râs foarte puternic şi nestăpânit. 3) Bătaie de joc. ♢ ~ şi batjocură a) mare batjocură; b) situaţie ruşinoasă; ruşine mare. De ~ul lumii de batjocură; de ocară; ridicol. A lua în ~ pe cineva a-şi bate joc de cineva. A face de ~ a pune pe cineva într-o situaţie ridicolă. A se face de ~ a-şi strica reputaţia; a se compromite. A-şi face ~ de ceva (sau de cineva) a-şi bate joc de cineva sau de ceva. 4) pop. Lucru prost executat. 5) pop. Om de nimic. ~ul lumii. ♢ Râde ~ul se spune despre un om de nimic, care îndrăzneşte să-şi mai bată joc de alţii. /<lat. risus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ráde (rád, rás), vb. – 1. A răzui. – 2. A şterge, a îndepărta un strat, a elimina. – 3. A se bărbieri. – 4. A tăia, a bara cu o linie. – 5. A smulge, a extirpa, a suprima. – 6. A despuia pe cineva de bani. – 7. A condamna pe cineva. – 8. A respinge, a trînti la un examen. – 9. (Cu pron o) A o şterge, a-şi lua tălpăşiţa. – 10. (Refl.) A minţi, a exagera. – Mr. (a)rad(ere). Lat. radĕre (Puşcariu 1422; REW 6987), cf. prov. raire, v. fr. rere, cat. raure, sp. raer. Este dubletul lui radia, vb. (a anula, a suprima), din fr. radier, cf. radier, s.n. (gumă de şters), din germ. Radier(gummi). Cf. raz şi der. sale. Sensul 9, care s-a încercat să fie explicat prin intermediul ţig. (cf. art. următor), are un semantism normal, cf. a o tunde, a o şterge. Pentru semantismul sensului 10, cf. bărbier „frizer şi mincinos”. – Cf. raz. Der. ras, adj. (şters, bărbierit; adv., a ras); răsătură, s.f. (bărbierit; răzuire; răzătură); neras, adj. (nebărbierit); răsură, s.f. (răzătură; răsătură de aluat şi pîine făcută cu ea; cocoloşi de brînză care se formează în zer; dureri de naştere; înv., contribuţie suplimentară din care se plăteau slujbele publice, reprezenta în 1783 35 procente din impozitul de bază), poate direct din lat. rasūra (Puşcariu 1449; REW 7081), cf. fr. rasure, sp. rasura; răsunoi, s.n. (Banat, Trans., aluat ras de pe vas). Răsură, s.f. (măceş, Rosa canina) trebuie să fie cuvînt identic cu cel anterior, dar nu din cauza mîncărimii produse de fructul său (Tiktin), ci poate pentru că creşte la marginea pădurilor sau pe lîngă ziduri (după Scriban, din lat. rǒsŭla „trandafir”).
(Dicţionarul etimologic român)

ráde interj. – Afară, pleacă! Ţig. rad-, imperativ rade (Graur 183; Juilland 172), favorizat de contaminarea cu a o rade „a fugi”. Cuvînt de argou.
(Dicţionarul etimologic român)

rîde (rîd, rîs), vb. – 1. A-şi manifesta veselia prin mişcarea feţei şi a gurii. – 2. A se distra, a face haz. – 3. (Cu prep de) A-şi bate joc, a lua în rîs. – 4. (Cu de şi pron. îşi) A viola, a silui o femeie. – Mr. arîd(ere), arîşu, arîs, megl. rǫd, rǫş, rǫs, istr. ărdu, ărs. Lat. rῑdĕre (Densusianu, Hlr., 147; Puşcariu 1459; REW 7302), cf. it. ridere, prov., fr. rire, sp. reir, port. rir. – Cf. rîs. Der. rîzător, adj. (vesel, rîzăreţ), formaţie literară după fr. riant; surîde, vb., după fr. sourire; derîdere, s.f., traducere a fr. dérision, dubletul lui deriziune, s.f. (zeflemea), der. derizoriu, adj., din fr. dérisoire; surîzător, adj., după fr. souriant.
(Dicţionarul etimologic român)

ráge (rág, răgít), vb. – A mugi, a răcni, a behăi. Lat. ragĕre (Densusianu, Hlr., 197; Puşcariu 1427; REW 7077), cf. v. fr. raire. Din sec. XVII, tendinţa este de a asimila conjug. cu cea a vb. în -ire: formele part. ras şi ale gerunziului răgînd, pe care le citează Tiktin, sînt puţin folosite. – Der. răget, s.n. (behăit, muget), cu var. răget, ragăt, rare; rangăt, s.n. (zbierat, muget), var. cu infix nazal; ramăt, s.n. (muget), negreşit altă var., deşi dificil de explicat fonetic (după Tiktin, din freamăt, care nu este nici el mai uşor).
(Dicţionarul etimologic român)

rîs (rấşi), s.n. – Linx (Felix lynx). Sl. rysĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 314; Conev 56), cf. sb., cr., slov. ris, ceh. rys, pol. ryš.
(Dicţionarul etimologic român)

răs- Prefix care arată că acţiunea unui verb revine la situaţia dinainte (răspopi, răsgîndi), se diversifică (răstălmăci) sau se intensifică (răsputea). Cînd se foloseşte cu repetiţia vb. la forma sa simplă, echivalează cu „o dată şi încă o dată”. Sl. razŭ „des-”. În unele cazuri s-a presupus posibilitatea de a reprezenta un lat. re-ex-, care poate n-ar fi necesară, deşi pref. sl. e productiv în rom. Trebuie scris răz- înainte de b şi m, v, ca în sl. Cf. Miklosich, Lexicon, 781; Tiktin; Rosetti, III, 70. Nu mai menţionăm der. cu repetiţie, care nu au circulaţie independentă şi al căror număr poate creşte nelimitat.
(Dicţionarul etimologic român)

rîs (rîsete), s.n. – 1. Acţiunea de a rîde. – 2. Bătaie de joc, zeflemea. – Mr. arîs. Lat. rῑsus (Puşcariu 1462; REW 7336), cf. it. riso, prov., fr., cat. ris, sp., port. riso. Pl. este un hibrid morfologic, luat de la rîset, s.n., cf. Puşcariu, Lr., 22. – Cf. rîde. – Der. surîs, s.n., după fr. sourire.
(Dicţionarul etimologic român)

RAS s.m. Înalt titlu nobiliar militar în Etiopia, rezervat, de regulă, căpeteniilor de provincii istorice. [Pl. raşi. / < fr., ar. ras].
(Dicţionar de neologisme)

RAŞ s.n. (Med.) Erupţie eritematoasă de scurtă durată, care apare în perioada de invazie a unor boli eruptive. [< fr., engl. rash].
(Dicţionar de neologisme)

RAS s. m. înalt titlu nobiliar militar în Etiopia, rezervat căpeteniilor de provincii istorice. (< fr. ras)
(Marele dicţionar de neologisme)

ráde vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. rad, 1 pl. rádem, perf. s. 1 sg. răséi, 1 pl. ráserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. rádă; part. ras
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ras s. n., pl. rásuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tábula rása loc. s., loc. adj. lat.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

râde vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. râd, 1 pl. râdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. râserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. râdă; part. râs
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ráge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. rag, 2 sg. ragi, 3 sg. ráge; conj. prez. 3 sg. şi pl. rágă; ger. răgând
(Dicţionar ortografic al limbii române)

râsul-pădúrii (pasăre) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

râs (mamifer, pasăre) s. m., pl. râşi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

râs (acţiune) s. n., pl. râsuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
RÁDE vb. 1. a (se) bărbieri. (Şi-a ~ mustaţa.) 2. v. răzui. 3. v. distruge.
(Dicţionar de sinonime)

RÁDE vb. v. reteza, tăia.
(Dicţionar de sinonime)

RAS s. v. bărbierit.
(Dicţionar de sinonime)

RAS adj. v. drept, neted, plan, plat, şes.
(Dicţionar de sinonime)

RAS adj., adv. 1. adj. v. bărbierit. 2. adj. v. răzuit. 3. adv. v. razant.
(Dicţionar de sinonime)

RÂDE vb. 1. a se amuza, a se desfăta, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a petrece, a se veseli, (înv.) a se distrage, a se eglendisi, a libovi. (Beau şi ~.) 2. (prin Ban.) a(-şi) târtăi, (înv.) a(-şi) mădări, a(-şi) rânji. (De ce ~ de el?)
(Dicţionar de sinonime)

RÁGE vb. v. mugi.
(Dicţionar de sinonime)

RÂS s. (ZOOL.; Lynx lynx) linx.
(Dicţionar de sinonime)

RÂS s. 1. râset. (Era mare ~ şi veselie.) 2. v. batjocură.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A râde ≠ a plânge
(Dicţionar de antonime)

Râsplâns
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ra

Cuvinte se termină cu literele: as