reabilitat

REABILITÁ, reabilitez, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A face să-şi recapete sau a-şi recăpăta buna dispoziţie, a(-şi) restabili prestigiul ştirbit. 2. Tranz. (Jur.) A reintegra pe cineva în drepturile pierdute (în urma unei condamnări sau a unei bănuieli false). [Pr.: re-a-] – Din fr. réhabiliter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REABILITÁT, -Ă, reabilitaţi, -te, adj. Care a obţinut reabilitarea. [Pr.: re-a-] – V. reabilita.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A REABILIT//Á ~éz tranz. 1) A face să se reabiliteze. 2) jur. A repune în drepturile de care a fost lipsit. [Sil. re-a-] /<fr. réhabiliter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE REABILIT//Á mă ~éz intranz. A-şi recăpăta prestigiul ştirbit, buna reputaţie. [Sil. re-a-] /<fr. réhabiliter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REABILITÁ vb. I. 1. tr., refl. A(-şi) restabili prestigiul ştirbit. 2. tr. A repune, a reintegra pe cineva în drepturile pierdute (printr-o condamnare). 3. tr. A readuce în stare activă unele funcţii alterate în urma unor procese patologice. [Pron. re-a-. / < fr. réhabiliter].
(Dicţionar de neologisme)

REABILITÁ vb. I. tr., refl. a(-şi) restabili buna reputaţie, onoarea, prestigiul ştirbit. II. tr. (jur.) 1. a face o reabilitare (3). 2. a readuce în stare activă unele funcţii alterate în urma unor procese patologice. III. refl. (arg.; despre elevi) a-şi îndrepta situaţia şcolară, obţinând o notă bună, după note insuficiente. (< fr. réhabiliter)
(Marele dicţionar de neologisme)

reabilitá vb. (sil. re-a-), ind. prez. 1 sg. reabilitéz, 3 sg. şi pl. reabiliteáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. reabilitéze
(Dicţionar ortografic al limbii române)