rebegi

REBEGÍ, rebegesc, vb. IV. Intranz. A amorţi, a îngheţa de frig; a se zgribuli de frig. ♦ Refl. A slăbi, a arăta rău. – Din magh. rebegni „a tremura”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A REBEG//Í ~ésc 1. tranz. A face să se rebegească. 2. intranz. A îngheţa, înţepenind de frig. /<ung. rebegni
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE REBEG//Í mă ~ésc intranz. A pierde vigoarea fizică şi/sau intelectuală; a se ra-moli. /<ung. rebegni
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

rebegí (rebegésc, rebegít), vb. – A amorţi de frig, a se zgribuli, a se chirci. Origine incertă. Poate din mag. rebegni „a tremura” (Tiktin; Candrea). Der. din sl. zębsti „a îngheţa” (Cihac, II, 311) nu este probabilă; cf. Byhan 341. Der. rebegeală, s.f. (frig).
(Dicţionarul etimologic român)

rebegí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. rebegésc, imperf. 3 sg. rebegeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. rebegeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rebeágă s.f. (reg.) vechitură, rablă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
REBEGÍ vb. v. zgribuli.
(Dicţionar de sinonime)