rebutare dex - definiţie, sinonime, conjugare
REBUTÁ, rebutez, vb. I. Tranz. A da, a trece (ceva) la rebut; a respinge un produs ca necorespunzător. – Din fr. rebuter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REBUTÁRE, rebutări, s.f. Acţiunea de a rebuta şi rezultatul ei; operaţie de stabilire a rebuturilor. – V. rebuta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A REBUT//Á ~éz tranz. (produse) A trece la rebuturi; a considera ca necorespunzător cerinţelor stabilite. /<fr. rebuter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REBUTÁ vb. I. tr. A da (ceva) la rebut; a respinge, a arunca (ca necorespunzător). [< fr. rebuter].
(Dicţionar de neologisme)

REBUTÁRE s.f. Acţiunea de a rebuta şi rezultatul ei; operaţie de stabilire a rebuturilor. [< rebuta].
(Dicţionar de neologisme)

REBUTÁ vb. tr. a respinge (ceva) ca necorespunzător; a da un produs la rebut. (< fr. rebuter)
(Marele dicţionar de neologisme)

rebutá vb., ind. prez. 1 sg. rebutéz, 3 sg. şi pl. rebuteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rebutáre s. f., g.-d. art. rebutării; pl. rebutări
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: re reb rebu rebut rebuta

Cuvinte se termină cu literele: re are tare utare butare