recăsătorire

RECĂSĂTORÍ, recăsătoresc, vb. IV. Refl. A se căsători din nou. – Re¹- + căsători.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RECĂSĂTORÍRE, recasătoriri, s.f. Faptul de a se recăsători. – V. recăsători
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE RECĂSĂTOR//Í mă ~ésc intranz. A se căsători din nou. /re- + a se căsători
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

recăsătorí vb. căsători
(Dicţionar ortografic al limbii române)

recăsătoríre s. f., g.-d. art. recăsătorírii; pl. recăsătoríri
(Dicţionar ortografic al limbii române)