rechiziționare dex - definiţie, sinonime, conjugare
RECHIZIŢIONÁ, rechiziţionez, vb. I. Tranz. A face rechiziţie, a lua prin rechiziţie, a supune rechiziţiei. [Pr.: -ţi-o-] – Din fr. réquisitionner.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RECHIZIŢIONÁRE, rechiziţionări, s.f. Acţiunea de a rechiziţiona şi rezultatul ei. [Pr.: -ţi-o-] – V. rechiziţiona.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RECHIZIŢION//Á ~éz tranz. (bunuri materiale) A folosi prin rechiziţie; a supune unei rechiziţii. [Sil. -ti-o-] /<fr. réquisitionner
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RECHIZIŢIONÁ vb. I. tr. A lua prin rechiziţie, a supune rechiziţiei. [Pron. -ţi-o-. / < fr. réquisitionner, cf. lat. requirere – a cere].
(Dicţionar de neologisme)

RECHIZIŢIONÁRE s.f. Acţiunea de a rechiziţiona şi rezultatul ei. [Pron. -ţi-o-. / < rechiziţiona].
(Dicţionar de neologisme)

RECHIZIŢIONÁ vb. tr. a supune rechiziţiei. (< fr. réquisitionner)
(Marele dicţionar de neologisme)

rechiziţioná vb. (sil. -ţi-o-), ind. prez. 1 sg. rechiziţionéz, 3 sg. şi pl. rechiziţioneáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rechiziţionáre s. f. (sil. -ţi-o-), g.-d. art. rechiziţionării; pl. rechiziţionări
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: re rec rech rechi rechiz

Cuvinte se termină cu literele: re are nare onare ionare