rechizitoriu dex - definiţie, sinonime, conjugare

rechizitoriu

RECHIZITÓRIU, rechizitorii, s.n. 1. Cuvântare a procurorului în care acesta expune, în faţa instanţelor de judecată, punctele pe care se sprijină acuzarea. ♦ Act prin care procurorul deschide acţiunea penală împotriva infractorului şi dispune trimiterea lui în judecată. 2. Fig. Acuzare gravă şi violentă. [Var.: rechizitór s.n.] – Din fr. réquisitoire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RECHIZITÓRI//U ~i n. 1) Cuvântare de acuzare a procurorului la un proces judiciar. 2) Act procesual prin care procurorul trimite în judecată un inculpat. 3) Acuzaţie gravă şi violentă. /<fr. réquisitoire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RECHIZITÓRIU s.n. 1. Act prin care un procuror îşi sprijină acuzarea şi cere condamnarea unui acuzat. ♦ Expunere a procurorului în care acesta arată punctele de acuzare. 2. (Fig.) Acuzare violentă, bazată pe o amplă documentare. [Pron. -riu, pl. -ii, var. rechizitor s.n. / cf. fr. réquisitoire].
(Dicţionar de neologisme)

RECHIZITÓRIU s. n. 1. expunere a procurorului într-o instanţă în care se formulează punctele pe care se sprijină acuzarea. 2. (fig.) acuzare gravă şi violentă. (< fr. réquisitoire, lat. requisitorium)
(Marele dicţionar de neologisme)

rechizitóriu s. n. [-riu pron. -riu], art. rechizitóriul; pl. rechizitórii, art. rechizitóriile (sil. -ri-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: re rec rech rechi rechiz

Cuvinte se termină cu literele: iu riu oriu toriu itoriu