recidivă

RECIDÍVĂ, recidive, s.f. 1. Săvârşire de către aceeaşi persoană a unei noi infracţiuni. 2. (Med.), Reapariţie, revenire a unei boli după ce aceasta s-a vindecat clinic; recădere. – Din fr. récidive.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RECIDÍV//Ă ~e f. 1) jur. Infracţiune comisă de o persoană condamnată anterior. 2) med. Reapariţie a unei boli după vindecare. /<fr. récidive, germ. Rezidiv(e)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A RECIDIV//Á ~éz intranz. 1) jur. (despre persoane) A se afla în stare de recidivă. 2) (despre o boală) A apărea din nou după un tratament. /<fr. récidiver
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RECIDÍVĂ s.f. 1. Repetare a aceluiaşi delict, a aceleaşi crime. 2. (Med.) Reapariţie, revenire a unei boli. [< fr. récidive, cf. lat. recidivus – care cade în aceeaşi greşeală].
(Dicţionar de neologisme)

RECIDIVÁ vb. I. intr. 1. (Despre un fost delincvent) A repeta acelaşi delict, aceeaşi crimă. 2. (Despre o boală) A se manifesta din nou după o aparentă vindecare. [< fr. récidiver].
(Dicţionar de neologisme)

RECIDÍVĂ s. f. 1. reapariţie, revenire a unei boli după vindecare; reîmbolnăvire. 2. (jur.) repetare de către cineva a aceleiaşi greşeli, infracţiuni. (< fr. récidive)
(Marele dicţionar de neologisme)

RECIDIVÁ vb. intr. 1. (despre o boală) a se manifesta din nou după vindecare; a reveni. 2. a săvârşi o recidivă (2). (< fr. récidiver)
(Marele dicţionar de neologisme)

recidívă s. f., g.-d. art. recidívei; pl. recidíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)

recidivá vb., ind. prez. 1 sg. recidivéz, 3 sg. şi pl. recidiveáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
RECIDÍVĂ s. (MED.) (livr.) reşută, (înv.) recădere.
(Dicţionar de sinonime)

RECIDIVÁ vb. (MED.) a se întoarce, a reapărea, a reveni, (reg.) a se înturna. (Boala i-a ~.)
(Dicţionar de sinonime)