recoace
[Conjugare]
RECOÁCE, recóc, vb. III. Tranz. A trata termic un material în stare solidă prin încălzirea până la o anumită termperatură, urmată de o răcire (înceată), în scopul de a-i îmbunătăţi proprietăţile fizico-chimice, mecanice, tehnologice etc.; a efectua operaţia de recoacere. – Re1- + coace.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A RECOÁCE recóc tranz. (piese sau materiale metalice) A supune unui tratament de recoacere. /re- + a coace
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
recoáce vb. coace
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A RECOÁCE recóc tranz. (piese sau materiale metalice) A supune unui tratament de recoacere. /re- + a coace
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)