reconciliere

RECONCILIÁ, reconciliez, vb. I. Tranz. şi refl. recipr. A (se) împăca, a (se) pune din nou de acord. [Pr.: -li-a] – Din fr. reconcilier.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RECONCILIÉRE, reconcilieri, s.f. Acţiunea de a (se) reconcilia şi rezultatul ei; punere de acord, înţelege, împăcare. [Pr.: -li-e-] – V. reconcilia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RECONCILI//Á ~éz tranz. A face să se reconcilieze. /<fr. réconcilier
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE RECONCILI//Á se ~áză intranz. A se concilia din nou. /<fr. réconcilier
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RECONCILIÁ vb. I. tr., refl. A (se) împăca din nou; a (se) pune din nou de acord. [Pron. -li-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. réconcilier].
(Dicţionar de neologisme)

RECONCILIÉRE s.f. Acţiunea de a (se) reconcilia şi rezultatul ei; împăcare. [Pron. -li-e-. / < reconcilia].
(Dicţionar de neologisme)

RECONCILIÁ vb. tr., refl. a (se) împăca, a (se) pune din nou de acord. (< fr. réconcilier)
(Marele dicţionar de neologisme)

reconciliá vb. concilia
(Dicţionar ortografic al limbii române)

reconciliére s. f. conciliere
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
RECONCILIÁ vb. v. împăca.
(Dicţionar de sinonime)

RECONCILIÉRE s. v. împăcare.
(Dicţionar de sinonime)