recto

RÉCTO s.n. invar, (în opoziţie cu verso) Prima pagină a unei foi (scrise, tipărite etc.); pagina din dreapta a unei cărţi, a unui manuscris etc. – Din fr., lat. recto.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RÉCTO n. invar. (în opoziţie cu verso) Prima faţă a unei foi scrise (dintr-o carte). /<fr. recto
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RECTO- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) rect”. [Var. rect-. / < fr. recto-, cf. lat. rectum].
(Dicţionar de neologisme)

RÉCTO s.n. (op. v e r s o) Prima pagină a unei foi (scrise, tipărite). [< fr., lat. recto].
(Dicţionar de neologisme)

RECTO¹- elem. rect²(o)-. ()
(Marele dicţionar de neologisme)

RÉCTO² s. n. prima pagină a unei foi (scrise, tipărite). (< fr., lat. recto)
(Marele dicţionar de neologisme)

récto s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
RÉCTO s. v. faţă.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
Recto ≠ contrapagină, verso
(Dicţionar de antonime)