recunoaștere dex - definiţie, sinonime, conjugare
RECUNOÁŞTE, recunósc, vb. III. Tranz. 1. A identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte. ♦ A deosebi ceva după anumite semne caracteristice. ♦ Refl. A-şi descoperi în altul trăsăturile caracteristice, a se regăsi în altul. 2. A admite (ca existent, ca bun, ca valabil); a mărturisi. ♦ A considera pe cineva sau ceva merituos, valoros. ♦ A declara că acceptă sau a admite tacit o anumită situaţie nou creată în relaţiile internaţionale. ♦ A declara un copil natural ca legitim. 3. (Mil.) A cerceta terenul şi poziţiile inamice; a cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate. 4. A se arăta recunoscător faţă de cineva sau de ceva. – Re1- + cunoaşte (după fr. reconnaître).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RECUNOÁŞTERE, recunoaşteri, s.f. Acţiunea de a (se) recunoaşte şi rezultatul ei. – V. recunoaşte.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RECUNOÁŞTE recunósc tranz. 1) (persoane, obiecte) A identifica (uşor) la o nouă întâlnire. ~ locurile natale. 2) (fiinţe, lucruri) A deosebi de altele de acelaşi fel (după anumite semne); a cunoaşte. ~ pe cineva după voce. 3) A considera ca veritabil sau ca legitim. ~ un guvern. 4) mil. (poziţii ale inamicului) A cerceta pentru a culege informaţii. /re- + a cunoaşte
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE RECUNOÁŞTE mă recunósc intranz. A-şi vedea copia sau asemănarea (într-o oglindă, într-un portret etc.). /re- + a se cunoaşte
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RECUNOÁŞTE vb. III. tr. 1. A identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte. ♦ A considera şi a arăta că (un guvern, un stat) este îndreptăţit să-şi exercite puterea, să existe. 2. A admite ca bun, ca adevărat; a mărturisi. 3. A cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate. 4. A se arăta recunoscător. [P.i. recunósc. / < re- + cunoaşte, după fr. reconnaître].
(Dicţionar de neologisme)

RECUNOÁŞTERE s.f. Acţiunea de a recunoaşte şi rezultatul ei. ♦ (Jur.) Act prin care un copil născut în afara căsătoriei dobândeşte o condiţie juridică asemănătoare celei a copilului născut în căsătorie. [< recunoaşte].
(Dicţionar de neologisme)

RECUNOÁŞTE vb. I. tr. 1. a identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte. 2. a admite ca bun, ca adevărat; a mărturisi. 3. (jur.) a considera şi a arăta că (un guvern, un stat) este îndreptăţit să-şi exercite puterea, să existe. 4. (mil.) a cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate. 5. a se arăta recunoscător. II. refl. a-şi descoperi în altul trăsăturile caracteristice. (după fr. reconnaître)
(Marele dicţionar de neologisme)

RECUNOÁŞTERE s. f. acţiunea de a (se) recunoaşte. ♢ (jur.) act prin care un copil născut în afara căsătoriei dobândeşte o condiţie juridică asemănătoare celei a copilului născut în căsătorie. (< recunoaşte)
(Marele dicţionar de neologisme)

recunoáşte vb. cunoaşte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

recunoáştere s. f. cunoaştere
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
RECUNOÁŞTE vb. 1. a cunoaşte, a identifica, a şti. (Cum îl poţi ~.) 2. (prin Olt.) a semui. (L-am ~ imediat pe X.) 3. v. regăsi. 4. (JUR.) a confirma, a întări, a valida. (L-a ~ în funcţie.) 5. (înv.) a cunoaşte. (Îşi ~ greşeala.) 6. v. mărturisi. 7. v. declara. 8. a accepta, a admite, a mărturisi. (Până la urmă a ~ că aşa este.)
(Dicţionar de sinonime)

RECUNOÁŞTERE s. 1. identificare. (~ unui infractor.) 2. (JUR.) confirmare, întărire, validare. (~ unui deputat.) 3. v. mărturisire. 4. v. acceptare. 5. apreciere, consideraţie. (~ publică a meritelor sale.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A recunoaşte ≠ a nega, a tăgădui
(Dicţionar de antonime)

Recunoaşterenerecunoaştere
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: re rec recu recun recuno

Cuvinte se termină cu literele: re ere tere stere astere