recurență dex - definiţie, sinonime, conjugare

recurență

recurent recurenţă
RECURÉNT1, -Ă, recurenţi, -te, adj. (Med.; despre boli) Care revine, care recidivează. ♢ Febră recurentă = boală infecţioasă caracterizată prin alternarea stărilor febrile cu stări nefebrile. – Din fr. récurrent.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RECURÉNT2, -Ă, recurenţi, -te s.m. şi f. Persoană care face un recurs în justiţie. – Din lat. recurrens, -ntis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RECURÉNŢĂ, recurenţe, s.f. 1. Caracterul a ceea ce este recurent1; revenire. 2. (Mat.; în sintagma) Formulă de recurenţă = formulă care exprimă un termen dintr-un şir în funcţie de valorile unor anumiţi termeni precedenţi. – Din fr. récurrence.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RECURÉN//T1 ~tă (~ţi, ~te) 1) (despre boli) Care recidivează; cu proprietatea de a reveni. 2) Care revine la punctul iniţial; cu proprietatea de a reveni la poziţia iniţială. Nerv ~. /<fr. récurrent
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RECURÉN//T2 ~ţi m. Persoană care face un recurs în justiţie. /<lat. recurrens, ~ntis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RECURÉNŢ//Ă ~e f. Caracter recurent; revenire; întoarcere. Formulă de ~. /<fr. récurrence
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RECURÉNT, -Ă adj. Care revine spre locul de origine. ♦ (Despre boli) Care revine, recidivează. ♢ Febră recurentă = boală infecţioasă cu aceleaşi simptome cu febra tifoidă; (mat.) serie recurentă = serie al cărei fiecare termen se calculează cu ajutorul termenilor care îl precedă. [< fr. récurrent, cf. lat. recurrens < recurrere – a veni înapoi].
(Dicţionar de neologisme)

RECURÉNT, -Ă s.m. şi f. (Jur.) Cel care face un recurs în justiţie. [< recurs].
(Dicţionar de neologisme)

RECURÉNŢĂ s.f. Caracterul a ceea ce este recurent; repetiţie, revenire. ♢ (Log.) Demonstraţie prin recurenţă = demonstraţie prin inducţie completă, putând enumera toate cazurile cuprinse în clasa despre care se conchide. [Cf. fr. récurrence].
(Dicţionar de neologisme)

RECURÉNT, -Ă I. adj. 1. care revine la punctul de pornire; palindromic. 2. (despre boli) care recidivează. o febră ~ă = boală infecţioasă având aceleaşi simptome ca febra tifoidă. 3. (mat.) serie ~ă = serie al cărei fiecare termen se calculează cu ajutorul termenilor care îl precedă; iterativ (3). II. s. m. f. (jur.) cel care face recurs (1). (< fr. récurrent, lat. recurrens)
(Marele dicţionar de neologisme)

RECURÉNŢĂ s. f. 1. însuşirea de a fi recurent (I); repetiţie, revenire, reîntoarcere. ♢ reacţie a unui fapt asupra cauzei lui, a unei idei asupra faptului la care se referă. o (log.) raţionament prin ~ = demonstraţie prin inducţie completă, putând enumera toate cazurile cuprinse în clasa despre care se conchide; (mat.) formulă de ~ = formulă care exprimă orice termen dintr-un şir, în funcţie de termenii precedenţi. 2. expunere a unei idei muzicale într-o succesiune riguroasă a sunetelor, de la ultimul la primul sunet. 3. fază de avansare a unui gheţar aflat într-o perioadă generală de recul (3). (< fr. récurrence)
(Marele dicţionar de neologisme)

recurént (care revine) adj. m., (persoană care face recurs) s. m., pl. recurénţi; f. sg. recuréntă, pl. recurénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

recurénţă s. f., g.-d. art. recurénţei; pl. recurénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: re rec recu recur recure

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta renta urenta