REDUNDÁNT, -Ă, redundanţi, -te, adj. Care se referă la redundanţă, care prezintă redundanţă. [Var.: redondánt, -a adj.] – Din engl. redundant, fr. redondant.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
REDUNDÁNŢĂ, redundanţe, s.f. Surplus de informaţie transmis faţă de strictul necesar şi care asigură exactitatea transmiterii informaţiei în telecomunicaţii. ♦ Abundenţă inutilă de expresii, de cuvinte sau de imagini în formularea unei idei. [Var.: redondánţă s.f.] – Din engl. redundance, fr. redondance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
REDUNDÁN//T ~tă (~ţi, ~te) Care ţine de redundanţă; propriu redundanţei. /<fr. redondant
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
REDUNDÁNŢ//Ă ~e f. 1) Defect stilistic constând în abundenţa inutilă de cuvinte şi expresii la redarea unei idei. 2) telec. Surplus nejustificat de informaţie la transmiterea unui mesaj. [G.-D. redundanţei] /<engl. redundancy, fr. redondance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
REDUNDÁNT, -Ă adj. Referitor la redundanţă, care prezintă redundanţă. V. superfluu. ♦ (Rar; despre stil) Încărcat; plin de emfază, sforăitor. [Var. redondant, -ă adj. / < engl. redundant, fr. redondant, lat. redundans].
(Dicţionar de neologisme)
REDUNDÁNŢĂ s.f. Supraabundenţă inutilă a expresiilor, a cuvintelor sau a imaginilor în formularea unei idei. V. superfluitate. ♦ Surplus de comunicare menit să asigure exactitatea transmiterii unui mesaj. ♦ (Telec.) Exces de semnale pentru transmiterea unei anumite cantităţi de informaţie. [Var. redondanţă s.f. / < engl. redundancy, fr. redondance, cf. lat. redundantia – revărsare, abundenţă].
(Dicţionar de neologisme)
REDUNDÁNT, -Ă adj. 1. referitor la redundanţă (1), care prezintă redundanţă. 2. (despre stil) încărcat; plin de emfază, sforăitor. 3. (inform.) care conţine informaţii identice în mai multe părţi ale aceluiaşi sistem de informaţii. (< engl. redundant, fr. redondant)
(Marele dicţionar de neologisme)
REDUNDÁNŢĂ s. f. 1. surplus de informaţie menit să asigure exactitatea transmiterii unui mesaj. ♢ (inform.) excedent de semnale pentru transmiterea fidelă a unei cantităţi de informaţie. 2. supraabundenţă inutilă de expresii, cuvinte sau imagini în formularea unei idei. 3. (tehn.) introducere de dispozitive suplimentare faţă de cel de bază, care să asigure funcţionarea unui sistem în cazul când primul sau altul dintre dispozitivele cu aceeaşi funcţie a ieşit întâmplător din uz. (< engl. redundancy, fr. redondance)
(Marele dicţionar de neologisme)
redundánt adj. m., pl. redundánţi; f. sg. redundántă, pl. redundánte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
redundánţă s. f., g.-d. art. redundánţei; pl. redundánţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
REDUNDÁNT adj. v. inutil, nenecesar, netrebuincios, neutil.
(Dicţionar de sinonime)
REDUNDÁNŢĂ s. v. inutilitate.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
REDUNDÁNŢĂ, redundanţe, s.f. Surplus de informaţie transmis faţă de strictul necesar şi care asigură exactitatea transmiterii informaţiei în telecomunicaţii. ♦ Abundenţă inutilă de expresii, de cuvinte sau de imagini în formularea unei idei. [Var.: redondánţă s.f.] – Din engl. redundance, fr. redondance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
REDUNDÁNŢ//Ă ~e f. 1) Defect stilistic constând în abundenţa inutilă de cuvinte şi expresii la redarea unei idei. 2) telec. Surplus nejustificat de informaţie la transmiterea unui mesaj. [G.-D. redundanţei] /<engl. redundancy, fr. redondance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
REDUNDÁNT, -Ă adj. Referitor la redundanţă, care prezintă redundanţă. V. superfluu. ♦ (Rar; despre stil) Încărcat; plin de emfază, sforăitor. [Var. redondant, -ă adj. / < engl. redundant, fr. redondant, lat. redundans].
(Dicţionar de neologisme)
REDUNDÁNŢĂ s.f. Supraabundenţă inutilă a expresiilor, a cuvintelor sau a imaginilor în formularea unei idei. V. superfluitate. ♦ Surplus de comunicare menit să asigure exactitatea transmiterii unui mesaj. ♦ (Telec.) Exces de semnale pentru transmiterea unei anumite cantităţi de informaţie. [Var. redondanţă s.f. / < engl. redundancy, fr. redondance, cf. lat. redundantia – revărsare, abundenţă].
(Dicţionar de neologisme)
REDUNDÁNT, -Ă adj. 1. referitor la redundanţă (1), care prezintă redundanţă. 2. (despre stil) încărcat; plin de emfază, sforăitor. 3. (inform.) care conţine informaţii identice în mai multe părţi ale aceluiaşi sistem de informaţii. (< engl. redundant, fr. redondant)
(Marele dicţionar de neologisme)
REDUNDÁNŢĂ s. f. 1. surplus de informaţie menit să asigure exactitatea transmiterii unui mesaj. ♢ (inform.) excedent de semnale pentru transmiterea fidelă a unei cantităţi de informaţie. 2. supraabundenţă inutilă de expresii, cuvinte sau imagini în formularea unei idei. 3. (tehn.) introducere de dispozitive suplimentare faţă de cel de bază, care să asigure funcţionarea unui sistem în cazul când primul sau altul dintre dispozitivele cu aceeaşi funcţie a ieşit întâmplător din uz. (< engl. redundancy, fr. redondance)
(Marele dicţionar de neologisme)
redundánt adj. m., pl. redundánţi; f. sg. redundántă, pl. redundánte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
redundánţă s. f., g.-d. art. redundánţei; pl. redundánţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
REDUNDÁNT adj. v. inutil, nenecesar, netrebuincios, neutil.
(Dicţionar de sinonime)
REDUNDÁNŢĂ s. v. inutilitate.
(Dicţionar de sinonime)