refeca dex - definiţie, sinonime, conjugare
REFECÁ, reféc, vb. I. Tranz. 1. A coase un refec. 2. A detaşa cu ferăstrăul marginile teşite ale scândurilor brute, pentru a obţine scânduri paralelipipedice. – Cf. lat. r e f r i c a r e.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A REFECÁ reféc tranz. (obiecte confecţionate din materiale textile) A înzestra cu un refec; a tivi. /cf. lat. reficare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

refecá (reféc, át), vb. – A coase cu refec, a tivi. – Mr. arufec(are). Origine necunoscută. Der. din sl. (Cihac, II, 311) este cît se poate de improbabilă (Byhan 329). Din lat. refrĭcāre (Puşcariu 1426; REW 7159) sau *orĭfĭcāreorĭfĭcium, cf. port. refegar (Candrea, GS, III, 426; Candrea; REW 7159N), sau din lat. *refĭccāre „a întări”, cf. it. ficcare (Tiktin) nu sînt convingătoare. – Der. refec, s.n. (cusătură de îmbinare, tiv; ceartă, dojană); refecătură, s.f. (însăilare, tiv).
(Dicţionarul etimologic român)

refecá vb., ind. prez. 1 sg. reféc, 3 sg. şi pl. refécă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
REFECÁ vb. v. tivi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: re ref refe refec

Cuvinte se termină cu literele: ca eca feca efeca