reformă dex - definiţie, sinonime, conjugare
REFÓRMĂ, reforme, s.f. 1. Transformare politică, economică, socială, culturală, cu caracter limitat sau de structură, a unei stări de lucruri, pentru a obţine o ameliorare sau un progres; schimbare în sânul unei societăţi (care nu modifică structura generală a acelei societăţi). ♢ Reformă monetară (sau bănească) = operaţie financiară prin care se înlocuieşte moneda unei ţări cu o monedă nouă (ca urmare a perturbărilor din sistemul economic naţional), având un curs diferit faţă de prima. Reformă financiară = reformă prin care se aduc modificări importante sistemului de formare şi de cheltuire a veniturilor statului. 2. (Art.) Mişcare social-politică şi religioasă cu caracter anticatolic şi antifeudal, apărută în Europa apuseană în sec. XV-XVI, care a susţinut principiul mântuirii prin credinţă, secularizarea averilor clerului, simplificarea ierarhiei şi cultului catolic şi introducerea limbilor naţionale în serviciile de cult; reformare. 3. Scoaterea din uz a unui material, a unei unelte etc. în urma degradării lor; (concr.), Totalitatea materialelor, uneltelor, efectelor, armelor etc., socotite la un moment dat ca inutilizabile (prin degradare); p. ext. depozit în care se păstrează un asemenea material. 4. Scoaterea din cadrele armatei a unui militar (pentru motive de incapacitate fizică). – Din fr. réforme, germ. Reform.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REFORMÁ, reformez, vb. I. 1. Tranz. A schimba (în bine); a înnoi, a primeni o stare de lucruri, o concepţie etc.; a face o reformă (1). 2. Tranz. A scoate din uz o unealtă, o maşină etc.; a da la reformă (3) datorită degradării totale sau parţiale. 3. Tranz. A scoate o persoană din evidenţa sau din serviciul armatei (ca inapt din punct de vedere fizic). 4. Refl. (Înv.) A se forma din nou, a se reface. – Din fr. réformer, lat. reformare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REFÓRM//Ă ~e f. 1) Transformare (radicală sau parţială) operată în vederea amelio-rării unei stări de lucruri din viaţa social-politică sau economică. 2) (în Europa din sec. XV- XVI) Mişcare social-politică şi religioasă îndreptată împotriva feudalismului şi a catoli-cismului, în urma căreia a apărut al treilea curent în creştinism – protestantismul. /<fr. réforme, germ. Reform
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A REFORM//Á ~éz tranz. 1) A forma din nou. 2) (situaţii, stări de lucruri, concepţii etc.) A schimba în bine printr-o reformă. ~ orto-grafia. 3) (lucruri vechi, maşini deteriorate etc.) A scoate din folosinţă; a da la reformă. 4) înv. (persoane) A declara inapt pentru serviciul militar. /<fr. réformer, lat. reformare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REFÓRMĂ s.f. 1. Schimbare (de obicei în bine), modificare legală a unei stări de lucruri. 2. Mişcare social-politică şi religioasă împotriva feudalismului şi a papalităţii, apărută în Europa apuseană în sec. XVI, care a dus la crearea bisericii reformate sau protestante. 3. Totalitatea materialelor, efectelor, armelor etc. socotite la un moment dat ca inutilizabile. 4. Declarare a cuiva ca inapt pentru serviciul militar; situaţia unei astfel de persoane. [Cf. fr. réforme, germ. Reform, it. reforma].
(Dicţionar de neologisme)

REFORMÁ vb. I. tr. 1. A îndrepta, a îmbunătăţi (o situaţie, o concepţie etc.). 2. A scoate din uz, a da la reformă (un aparat, o maşină, efecte etc.). [< fr. réformer].
(Dicţionar de neologisme)

REFÓRMĂ s. f. 1. transformare, reorganizare în domeniul politic, economic, social, cu caracter limitat sau de structură. 2. mişcare social-politică şi religioasă îndreptată împotriva feudalismului şi a papalităţii, apărută în Europa apuseană în sec. XVI, care a dus la crearea bisericii reformate (protestante). 3. scoatere din evidenţă a unor materiale, efecte, arme etc. socotite la un moment dat ca inutilizabile; totalitatea acestor bunuri. 4. declarare a cuiva ca inapt pentru serviciul militar. (< fr. réforme, germ. Reform)
(Marele dicţionar de neologisme)

REFORMÁ vb. tr. 1. a îndrepta, a îmbunătăţi (o situaţie, o concepţie etc.). 2. a scoate din uz, a da la reformă (3). 3. a declara pe cineva inapt pentru serviciul militar, scoţându-l din evidenţele armatei. (< fr. réformer, lat. reformare)
(Marele dicţionar de neologisme)

refórmă (schimbare) s. f., g.-d. art. refórmei; pl. refórme
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

!Refórma (mişcare religioasă) s. propriu f., g.-d. Refórmei
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

refórmă s. f., pl. refórme
(Dicţionar ortografic al limbii române)

reformá vb., ind. prez. 1 sg. reforméz, 3 sg. şi pl. reformeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
REFÓRMĂ s. 1. (înv.) reformaţie. (~ învăţămân-tului.) 2. (FIN., EC.) reformă monetară = stabilizare bănească, stabilizare monetară.
(Dicţionar de sinonime)

REFORMÁ vb. a modifica, a schimba. (A ~ ortografia.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: re ref refo refor reform

Cuvinte se termină cu literele: ma rma orma forma eforma