refractare dex - definiţie, sinonime, conjugare
REFRACTÁ, pers. 3 refractă, vb. I. 1. Refl. (Fiz.; despre unde, raze de lumină) A se frânge, a devia la trecerea dintr-un mediu în altul; a suferi fenomenul refracţiei. 2. Tranz. (Despre corpuri, medii) A produce fenomenul refracţiei. – Din fr. réfracter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REFRACTÁR, -Ă, refractari, -e, adj. 1. (Despre materiale) Care rezistă la temperaturi înalte fără a-şi schimba structura, compoziţia şi caracterele. ♢ Cărămidă refractară = cărămidă fabricată dintr-un material special, rezistentă la temperaturi înalte, folosită la căptuşirea focarelor de la cuptoarele industriale, de la cazanele de încălzire centrală, de la locomotive etc. 2. Fig. (Despre oameni, caractere etc.) Care se împotriveşte la ceva, care opune rezistenţă faţă de ceva, care nu este receptiv la ceva. – Din fr. réfractaire, lat. refractarius.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A REFRACTÁ refráctă tranz. A face să se refracte. /<fr. réfracter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE REFRACTÁ se refráctă intranz. (despre raze, unde, sunete etc.) A suferi fenomenul refracţiei; a-şi schimba direcţia la trecerea dintr-un mediu în altul. [Şi se refractează] /<fr. ré-fracter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REFRACTÁR ~ă (~i, ~e) 1) (despre unele materiale) Care rezistă la temperaturi înalte fără a-şi schimba structura; cu proprietatea de a rezista la temperaturi înalte. Cărămidă ~ă. 2) fig. (despre persoane) Care opune rezistenţă influenţelor străine; lipsit de recepti-vitate. /<fr. réfractaire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REFRACTÁ vb. I. refl. (Despre unde, raze de lumină) A se frânge, a devia; a suferi fenomenul refracţiei. [P.i. 3,6 refráctă, -tează. / < fr. réfracter].
(Dicţionar de neologisme)

REFRACTÁR, -Ă adj. 1. (Despre materiale) Rezistent la temperaturi înalte. 2. (Fig.; despre persoane) Nesupus; care rezistă, se împotriveşte; rebel. [< fr. réfractaire, cf. lat. refractarius].
(Dicţionar de neologisme)

REFRACTÁ vb. I. tr. a produce fenomenul refracţiei. II. refl. (despre unde luminoase, sonore etc.) a suferi fenomenul refracţiei. (< fr. réfracter)
(Marele dicţionar de neologisme)

REFRACTÁR, -Ă adj. 1. (despre materiale) rezistent la temperaturi înalte. 2. (fig.; despre oameni şi s.) care se împotriveşte; nesupus, rebel. (< fr. réfractaire, lat. refractarius)
(Marele dicţionar de neologisme)

refractá vb. (sil. -frac-), ind. prez. 3 sg. refráctă/refracteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

refractáre s. f., g.-d. art. refractării
(Dicţionar ortografic al limbii române)

refractár adj. m. (sil. -frac-), pl. refractári; f. sg. refractáră, pl. refractáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
REFRACTÁR adj. v. încăpăţânat.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: re ref refr refra refrac

Cuvinte se termină cu literele: re are tare ctare actare