refractat

REFRACTÁ, pers. 3 refractă, vb. I. 1. Refl. (Fiz.; despre unde, raze de lumină) A se frânge, a devia la trecerea dintr-un mediu în altul; a suferi fenomenul refracţiei. 2. Tranz. (Despre corpuri, medii) A produce fenomenul refracţiei. – Din fr. réfracter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REFRACTÁT, -Ă, refractaţi, -te, adj. (Despre unele raze luminoase) Frânt, deviat (după anumite legi) la trecerea dintr-un mediu în altul. – V. refracta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A REFRACTÁ refráctă tranz. A face să se refracte. /<fr. réfracter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE REFRACTÁ se refráctă intranz. (despre raze, unde, sunete etc.) A suferi fenomenul refracţiei; a-şi schimba direcţia la trecerea dintr-un mediu în altul. [Şi se refractează] /<fr. ré-fracter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REFRACTÁ vb. I. refl. (Despre unde, raze de lumină) A se frânge, a devia; a suferi fenomenul refracţiei. [P.i. 3,6 refráctă, -tează. / < fr. réfracter].
(Dicţionar de neologisme)

REFRACTÁ vb. I. tr. a produce fenomenul refracţiei. II. refl. (despre unde luminoase, sonore etc.) a suferi fenomenul refracţiei. (< fr. réfracter)
(Marele dicţionar de neologisme)

refractá vb. (sil. -frac-), ind. prez. 3 sg. refráctă/refracteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)