refuz dex - definiţie, sinonime, conjugare
REFÚZ, refuzuri, s.n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ Expr. Până la refuz = atât încât nu se mai poate adăuga nimic; până când nu este loc pentru mai mult, până la limita maximă. 2. Material rămas, după cernere, sortare sau clasare (în ciur sau pe sită). 3. Deficienţă în funcţionarea unui sistem tehnic. 4. Defect de turnare care constă în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. – Din fr. refus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REFUZÁ, refuz, vb. 1. Tranz. A respinge (ceva sau pe cineva), a nu accepta, a nu primi ceva ce ţi se oferă. ♦ A nu da ceva ce ţi se cere, a nu consimţi la ceva, a nu voi să faci ceva. ♦ (Construit cu dativul) A se priva de ceva, a renunţa la ceva. – Din fr. refuser.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REFÚZ ~uri n. 1) v. A REFUZA.Până la ~ până când nu mai încape nimic sau nimeni; până la maximum. 2) tehn. Material care rămâne după cernere, sortare etc. /<fr. refus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A REFUZÁ refúz tranz. 1) (oferte, solicitări etc.) A nu consimţi să primească; a respinge. ~ ajutorul cuiva. 2) (urmat de o propoziţie complementară cu verbul la conjunctiv) A considera inacceptabil pentru sine; a nu accepta. Refuză să participe. 3) A renunţa la ceva; a se priva de ceva. Îşi refuză orice plăcere. /<fr. refuser
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REFÚZ s.n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ Până la refuz = atât încât nu este loc pentru mai mult. 2. Material rămas după cernere într-un ciur sau într-o sită. 3. Deficienţă în funcţionarea unui sistem tehnic. ♦ (Metal.) Defect de turnare constând în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. [< fr. refus].
(Dicţionar de neologisme)

REFUZÁ vb. I. 1. tr. A nu primi, a nu accepta, a respinge (ceva). ♦ A nu da (ceva ce ţi s-a cerut). ♦ A se priva de ceva, a renunţa la ceva. 2. intr. (Mar.; despre vânt) A se roti spre prora navei. [P.i. refúz. / < fr. refuser].
(Dicţionar de neologisme)

REFÚZ s. n. 1. faptul de a refuza; neacceptare, respingere. o până la ~ = atât încât nu este loc pentru mai mult. 2. material rămas după cernere într-un ciur, într-o sită. 3. deficienţă în funcţionarea unui sistem tehnic. ♢ (metal.) defect de turnare prin producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. (< fr. refus)
(Marele dicţionar de neologisme)

REFUZÁ vb. I. tr. a nu primi, a nu accepta, a respinge. ♢ a nu da (ceva ce ţi s-a cerut). ♢ a se priva de, a renunţa la ceva. II. refl. a se sustrage, a se eschiva. III. intr. (mar.; despre vânt) a se roti spre prora navei. (< fr. refuser)
(Marele dicţionar de neologisme)

refúz s. n., pl. refúzuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

refuzá vb., ind. prez. 1 sg. refúz, 3 sg. şi pl. refúză
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
REFÚZ s. v. respingere.
(Dicţionar de sinonime)

REFUZÁ vb. 1. a respinge, (livr.) a denega, (înv.) a apăra, a lepăda, a tăgădui. (~ ajutorul ce i se cere.) 2. v. recuza. 3. v. renunţa.
(Dicţionar de sinonime)

REFUZÁ vb. v. eschiva, fugi, scăpa, sustrage.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A refuza ≠ a accepta, a admite, a aproba, a primi
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: re ref refu

Cuvinte se termină cu literele: uz fuz efuz