regența dex - definiţie, sinonime, conjugare
REGÉNT, -Ă, regenţi, -te, s.m. şi f. Persoană care guvernează provizoriu o monarhie, ţinând locul monarhului în timpul unei regenţe. – Din fr. regent, lat. régens, -ntis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REGÉNŢĂ, regenţe, s.f. 1. Guvernare provizorie, exercitată de una sau de mai multe persoane în timpul minoratului, absenţei sau bolii unui monarh; perioadă cât durează această guvernare: persoanele (sau persoana) care guvernează în această perioadă. 2. Stil în arhitectura şi în artele decorative franceze la începutul sec. XVIII, caracterizat prin supleţea, graţia şi delicateţea elementelor decorative. – Din fr. régence.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REGÉNTĂ, regente, adj. (Despre propoziţii; adesea substantivat) Căreia îi este subordonată altă propoziţie. – Din regent.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REGÉN//T1 ~tă (~ţi, ~te) 1) (despre persoane) Care ţine de regenţă; propriu re-genţei. 2): (Propoziţie) ~tă propoziţie de care depind una sau mai multe propoziţii subordonate. /<fr. régent, lat. regens, ~entis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REGÉN//T2 ~ţi m. Conducător provizoriu al unei monarhii (în timpul unei regenţe). /<fr. régent, lat. regens, ~entis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REGÉNŢ//Ă ~e f. 1) Guvernare provizorie a unei sau a mai multor persoane împuter-nicite (în timpul minoratului, absenţei sau bolii monarhului). 2) Perioadă cât durează această guvernare. 3) Persoană sau organ colegial care exercită prerogativele monarhu-lui. 4) (în Franţa, la începutul sec. XVIII) Stil în arhitectură şi în arta decorativă care se caracterizează prin graţie şi delicateţe. /<fr. régence
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REGÉNT, -Ă adj. Care deţine o regenţă; referitor la regenţă. ♢ Propoziţie regentă (şi s.f.) = propoziţie (principală sau secundară) căreia îi este subordonată o altă propoziţie; propoziţie supraordonată. [Cf. fr. régent].
(Dicţionar de neologisme)

REGÉNT, -Ă s.m. şi f. Persoană care guvernează cu titlu provizoriu un stat monarhic în timpul minorităţii sau al absenţei regelui. [Cf. fr. régent, it. reggente].
(Dicţionar de neologisme)

REGÉNŢĂ s.f. 1. Guvernare a unui stat monarhic exercitată de una sau de mai multe persoane în timpul minorităţii sau al absenţei regelui; timp cât durează o asemenea guvernare. 2. (Ist.) Nume care se dădea unor state musulmane din nordul Africii (Tripolitania, Algeria, Tunisia) guvernate printr-o delegaţie a sultanului din Constantinopol. [Cf. fr. régence, it. reggenza].
(Dicţionar de neologisme)

REGENTÁ vb. I. tr. (Franţuzism) A conduce după bunul său plac, a dirija, a domina. [< fr. régenter].
(Dicţionar de neologisme)

REGÉNT, -Ă I. s. m. f. (cel) care guvernează cu titlu provizoriu un stat monarhic, ţinând locul regelui în timpul unei regenţe (1). II. adj. (despre propoziţii; şi s.f.) căreia i se subordonează una sau mai multe propoziţii; supraordonată. ♢ (despre părţi ale propoziţiei supraordonate) de care depinde o subordonată. (< fr. régent, lat. regens, germ. Regent)
(Marele dicţionar de neologisme)

REGÉNT2, - s. m. regénţă
(Marele dicţionar de neologisme)

regént s. m., adj. m., pl. regénţi; f. sg. regéntă, pl. regénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

regénţă s. f., g.-d. art. regénţei; pl. regénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

regentá vb., ind. prez. 1 sg. regentéz; 3 sg. şi pl. regenteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
REGÉNT s. (înv.) caimacam, vechil, locotenent domnesc.
(Dicţionar de sinonime)

REGÉNŢĂ s. (înv.) căimăcămie, locotenenţă.
(Dicţionar de sinonime)

REGÉNTĂ adj., s. (GRAM.) supraordonată. (Propo-ziţie ~.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: re reg rege regen regent

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta genta egenta