REGRETÁ, regrét, vb. I. Tranz. A simţi un regret, a fi cuprins de părere de rău; p. ext. a avea remuşcări, a se căi. – Din fr. regretter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A REGRETÁ regrét 1. intranz. A fi cuprins de regret; a-i părea rău; a se căi. 2. tranz. (fapte sau acţiuni) A îndura cu greu, fiind cuprins de regret; a jeli. ~ o pierdere. /<fr. regretter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
REGRETÁ vb. I. tr. A-i părea rău, a avea remuşcări, a se căi. [P.i. regrét. / < fr. regretter].
(Dicţionar de neologisme)
REGRETÁ vb. tr. a-i părea rău (după ceva sau cineva); a avea remuşcări, a se căi. (< fr. regretter)
(Marele dicţionar de neologisme)
regretá vb. (sil. -gre-), ind. prez. 1 sg. regrét, 3 sg. şi pl. regrétă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
REGRETÁ vb. 1. v. căi. 2. (înv. şi pop.) a plânge. (Îşi ~ păcatele.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A REGRETÁ regrét 1. intranz. A fi cuprins de regret; a-i părea rău; a se căi. 2. tranz. (fapte sau acţiuni) A îndura cu greu, fiind cuprins de regret; a jeli. ~ o pierdere. /<fr. regretter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
REGRETÁ vb. tr. a-i părea rău (după ceva sau cineva); a avea remuşcări, a se căi. (< fr. regretter)
(Marele dicţionar de neologisme)
regretá vb. (sil. -gre-), ind. prez. 1 sg. regrét, 3 sg. şi pl. regrétă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
REGRETÁ vb. 1. v. căi. 2. (înv. şi pop.) a plânge. (Îşi ~ păcatele.)
(Dicţionar de sinonime)