reificare

REIFICÁRE, reificări, s.f. Proces în cursul căruia relaţiile sociale îmbracă forma unor relaţii între obiecte concrete, iar omul însuşi devine din subiect al proceselor sociale obiectul acestora, asemenea unui lucru. [Pr.: re-i-] – Cf. fr. r é i f i c a t i o n.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REIFICÁRE s.f. (Fil.) Concretizare, materializare (a unei idei). ♦ Proces prin care relaţiile sociale îmbracă forma unor relaţii obiectuale, omul însuşi devenind din agent conştient al proceselor sociale simplu obiect, lucru, instrument al acestora. [< engl. reification, cf. lat. res – lucru].
(Dicţionar de neologisme)

REIFICÁRE s. f. (fil.) 1. acţiunea de a reifica. 2. tendinţa de a da oricărui lucru dinamic, de mişcare un caracter static. 3. înţelegerea greşită a raporturilor sociale ca raporturi dintre lucruri, obiectuale, autonomizate. (< reifica)
(Marele dicţionar de neologisme)

REIFICÁ vb. tr. (fil.) a transforma un lucru, a da (unei idei) caracter material, concret. (< fr. réifier)
(Marele dicţionar de neologisme)

reificáre s. f. (sil. re-i-), g.-d. art. reificării; pl. reificări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

reificá vb., ind. prez. 1 sg. reífic, 3 sg. şi pl. reífică
(Dicţionar ortografic al limbii române)