reincarnare dex - definiţie, sinonime, conjugare
REINCARNÁ, reincarnez, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) incarna din nou. ♦ Refl. (În unele concepţii mistice; despre sufletul omului) A trece, după moarte, în alt corp (de om sau de animal). [Pr.: re-in-. – Var.: reîncarná vb. I] – Din fr. réincarner.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REINCARNÁRE, reincarnări, s.f. Faptul de a (se) reincarna; reincarnaţie. [Pr.: re-in-. – Var.: reîncarnáre s.f.] – V. reincarna.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REÎNCARNÁ vb. I v. reincarna.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REÎNCARNÁRE s.f. v. reincarnare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A REINCARN//Á ~éz tranz. 1) A incarna din nou. 2) A face să se reincarneze. [Sil. re-in-] /<fr. réincarner
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE REINCARN//Á se ~eáză intranz. 1) A se incarna din nou. 2) (despre suflet; în unele concepţii mistice) A trece după moarte în alt corp (de om sau de animal). /<fr. réincarner
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REINCARNÁ vb. I. tr., refl. A (se) încarna din nou. [Pron. re-in-, var. reîncarna vb. I. / cf. fr. réincarner].
(Dicţionar de neologisme)

REINCARNÁRE s.f. Acţiunea de a (se) reincarna şi rezultatul ei; reincarnaţie. ♦ Concepţie mistică potrivit căreia sufletul, după moarte, trece în alt trup. V. metempsihoză. [Pron. re-in-, var. reîncarnare s.f. / < reincarna].
(Dicţionar de neologisme)

REÎNCARNÁ vb. I. v. reincarna.
(Dicţionar de neologisme)

REÎNCARNÁRE s.f. v. reincarnare.
(Dicţionar de neologisme)

REINCARNÁ vb. tr., refl. a (se) încarna din nou. (< fr. réincarner)
(Marele dicţionar de neologisme)

reincarná vb., ind. prez. 1 sg. reincarnéz, 3 sg. şi pl. reincarneáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

reincarnáre s. f., pl. reincarnări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
REINCARNÁRE s. reincarnaţie. (Credinţa în ~.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: re rei rein reinc reinca

Cuvinte se termină cu literele: re are nare rnare arnare