relativ
[Sinonime]
RELATÍV, -Ă, relativi, -e, adj. 1. Care se referă, se raportează la ceva sau la cineva, care are legătură cu ceva sau cu cineva. ♢ (Gram.) Pronume (sau adverb) relativ = pronume (sau adverb) care face legătura dintre propoziţii subordonate şi cuvinte din propoziţiile regente pe care le determină. Propoziţie relativă (şi substantivat, f.) = a) propoziţie subordonată introdusă printr-un pronume sau adverb relativ; b) propoziţie atributivă. ♢ Loc. prep. Relativ la... = în legătură cu..., referitor la..., cu privire la... 2. Care are o valoare dependentă de anumite condiţii, de un sistem de referinţă etc.; evaluat, determinat cu aproximaţie; condiţionat, limitat, variabil. ♢ Cronologie relativă = cronologie care stabileşte că un eveniment sau un fenomen a avut loc înaintea altuia sau după altul, fără să poată preciza cu exactitate data. Mişcare relativă = deplasare a unui corp faţă de un sistem de referinţă mobil. ♦ Care depinde de un termen în absenţa căruia ar fi fără sens. ♦ (Adverbial) Aproximativ, mai mult sau mai puţin, aproape. 3. Care priveşte relaţia dintre termeni consideraţi independenţi de această relaţie. ♦ Care nu există decât în relaţie cu altceva. – Din fr. relatif, lat. relativus, it. relativo, germ. relativ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RELATÍV1 adv. Mai mult sau mai puţin O idee ~ nouă. /<fr. relatif, lat. relativus, germ. relativ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RELATÍV2 ~ă (~i, ~e) 1) Care constituie sau implică o anumită relaţie. 2) Care prezintă o relaţie; aflat în raport reciproc. Dimensiuni ~e. 3) Care există numai în relaţie cu altceva. 4) (despre mărimi fizice) Care are valoarea dependentă de un sistem de referinţă. Mişcare ~ă. /<fr. relatif, lat. relativus, germ. relativ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RELATÍV, -Ă adj. 1. Care se raportă, se referă la... ♦ Pronume (adverb sau adjectiv) relativ = pronume (adverb sau adjectiv) care se raportă la un substantiv sau la un pronume precedent; propoziţie relativă (şi s.f. ) = propoziţie subordonată introdusă prin pronume sau adverbe pronominale relative sau nehotărâte; propoziţie atributivă; timp relativ = timp care exprimă o acţiune raportată la alt moment decât cel al vorbirii. 2. Care variază (după împrejurări); evaluat, determinat cu aproximaţie. ♦ Valabil între anumite limite, în anumite condiţii. ♦ (Fiz.) Mişcare relativă = deplasare a unui corp faţă de un sistem de referinţă mobil. 3. Care nu există decât în relaţie cu altceva. // adv. Aproximativ, aproape. [< fr. relatif, it. relativo, lat. relativus].
(Dicţionar de neologisme)
RELATÍV, -Ă I. adj. 1. care există în cadrul unor relaţii concrete; condiţionat, limitat. 2. care este în raport, în relaţie cu altceva. o pronume (sau adverb) ~ = pronume (sau adverb) care se raportează la un substantiv sau la un pronume precedent; propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie atributivă; timp ~ = timp care exprimă o acţiune raportată la alt moment decât cel al vorbirii. 3. (despre mărimi fizice) care variază (după împrejurări); evaluat, determinat cu aproximaţie. ♢ valabil între anumite limite, în anumite condiţii. o (fiz.) mişcare ~ă = deplasare a unui corp faţă de un sistem de referinţă mobil. II. adv. aproximativ, aproape. (< fr. relatif, lat. relativus, it. relativo, germ. relativ)
(Marele dicţionar de neologisme)
relatív adj. m., pl. relatívi; f. sg. relatívă, pl. relatíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RELATÍV adj., adv. 1. adj. v. privitor. 2. adv. v. aproximativ.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Relativ ≠ absolut
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RELATÍV1 adv. Mai mult sau mai puţin O idee ~ nouă. /<fr. relatif, lat. relativus, germ. relativ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RELATÍV, -Ă adj. 1. Care se raportă, se referă la... ♦ Pronume (adverb sau adjectiv) relativ = pronume (adverb sau adjectiv) care se raportă la un substantiv sau la un pronume precedent; propoziţie relativă (şi s.f. ) = propoziţie subordonată introdusă prin pronume sau adverbe pronominale relative sau nehotărâte; propoziţie atributivă; timp relativ = timp care exprimă o acţiune raportată la alt moment decât cel al vorbirii. 2. Care variază (după împrejurări); evaluat, determinat cu aproximaţie. ♦ Valabil între anumite limite, în anumite condiţii. ♦ (Fiz.) Mişcare relativă = deplasare a unui corp faţă de un sistem de referinţă mobil. 3. Care nu există decât în relaţie cu altceva. // adv. Aproximativ, aproape. [< fr. relatif, it. relativo, lat. relativus].
(Dicţionar de neologisme)
RELATÍV, -Ă I. adj. 1. care există în cadrul unor relaţii concrete; condiţionat, limitat. 2. care este în raport, în relaţie cu altceva. o pronume (sau adverb) ~ = pronume (sau adverb) care se raportează la un substantiv sau la un pronume precedent; propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie atributivă; timp ~ = timp care exprimă o acţiune raportată la alt moment decât cel al vorbirii. 3. (despre mărimi fizice) care variază (după împrejurări); evaluat, determinat cu aproximaţie. ♢ valabil între anumite limite, în anumite condiţii. o (fiz.) mişcare ~ă = deplasare a unui corp faţă de un sistem de referinţă mobil. II. adv. aproximativ, aproape. (< fr. relatif, lat. relativus, it. relativo, germ. relativ)
(Marele dicţionar de neologisme)
relatív adj. m., pl. relatívi; f. sg. relatívă, pl. relatíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RELATÍV adj., adv. 1. adj. v. privitor. 2. adv. v. aproximativ.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Relativ ≠ absolut
(Dicţionar de antonime)