RELUCTÁNŢĂ, reluctanţe, s.f. (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre tensiunea magnetică de-a lungul unui circuit şi fluxul magnetic care străbate circuitul. ♢ Reluctanţă specifică = reluctivitate. – Din fr. réluctance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RELUCTÁNŢĂ s.f. (Fiz.) Rezistenţă magnetică. [Pl. -te. / < fr. réluctance, engl. reluctance].
(Dicţionar de neologisme)
RELUCTÁNŢĂ s. f. mărime egală cu raportul dintre tensiunea magnetică de-a lungul unui circuit şi fluxul magnetic care îl străbate; inversul permeanţei. (< fr. réluctance)
(Marele dicţionar de neologisme)
RELUCTÁNT, -Ă adj. refractar, recalcitrant, îndărătnic. (< engl. reluctant)
(Marele dicţionar de neologisme)
reluctánţă s. f., g.-d. art. reluctánţei; pl. reluctánţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
reluctánt adj. m., pl. reluctánţi; f. sg. reluctántă, pl. reluctánte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RELUCTANŢĂ SPECÍFICĂ s. (FIZ.) reluctivitate.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RELUCTÁNŢĂ s.f. (Fiz.) Rezistenţă magnetică. [Pl. -te. / < fr. réluctance, engl. reluctance].
(Dicţionar de neologisme)
(Marele dicţionar de neologisme)
RELUCTÁNT, -Ă adj. refractar, recalcitrant, îndărătnic. (< engl. reluctant)
(Marele dicţionar de neologisme)
reluctánţă s. f., g.-d. art. reluctánţei; pl. reluctánţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
reluctánt adj. m., pl. reluctánţi; f. sg. reluctántă, pl. reluctánte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RELUCTANŢĂ SPECÍFICĂ s. (FIZ.) reluctivitate.
(Dicţionar de sinonime)