renaștere dex - definiţie, sinonime, conjugare
RENÁŞTE, renásc, vb. III. Intranz. A se naşte din nou, a lua fiinţă. ♦ A se arăta, a se ivi din nou, a reapărea. ♦ A se trezi la viaţă, a se înnoi, a se înviora, a înflori. ♦ A se forma; a se reface. – Re1- + naşte (după fr. renaître).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RENÁŞTERE, renaşteri, s.f. Faptul de a renaşte; trezire la o viaţă nouă; refacere; avânt, reînflorire, reviriment. ♦ (Şi ca n. pr.) Mişcare social-politică şi culturală, din sec. XIV până în sec. XVI, în Europa occidentală, caracterizată prin mari invenţii şi descoperiri geografice, prin înflorirea ştiinţelor şi artelor, prin trezirea interesului pentru cultura antică; epocă din istoria Europei în care s-a manifestat această mişcare. – Din renaşte.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RENÁŞTE renásc intranz. A se naşte din nou; a reînvia. Natura renaşte. /re- + a naşte
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RENÁŞTER//E ~i f. 1) v. A RENAŞTE. 2) (în Europa occidentală şi centrală din sec. XIV-XVI) Mişcare social-politică şi culturală, determinată de lupta burgheziei împotriva feudalismului şi caracterizată prin promovarea unei concepţii optimiste despre demnitatea şi mareţia omului, prin înflorirea ştiinţelor şi artelor şi prin interes sporit pentru cultura antică. 3) Epocă istorică care include această perioadă de timp. [G.-D. renaşterii] /v. a renaşte
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RENÁŞTE vb. III. intr. A se naşte din nou; a reapărea. ♦ A se trezi din nou la viaţă, a se înnoi. [P.i. renásc. / după fr. renaître].
(Dicţionar de neologisme)

RENÁŞTERE s.f. 1. Trezire la o viaţă nouă, refacere; reînflorire, reviriment, avânt. 2. Mişcare social-politică şi culturală din sec. XIV-XVI în Europa occidentală, care s-a caracterizat prin mari invenţii şi descoperiri geografice, prin înflorirea ştiinţelor şi a artelor şi prin reînvierea interesului pentru cultura antică. [< renaşte, după fr. Renaissance, it. Rinascimento].
(Dicţionar de neologisme)

RENÁŞTE vb. intr. 1. a se naşte din nou; a se regenera. ♢ (fig.) a se trezi din nou la viaţă. 2. (fig.) a se produce din nou; a reapărea. 3. (fig.) a se reface, a se înviora, a înflori. (după fr. renaître)
(Marele dicţionar de neologisme)

RENÁŞTERE s. f. 1. trezire la o viaţă nouă, refacere; reînflorire, reviriment, avânt. 2. mişcare social-politică şi culturală din sec. XIV-XVI în Europa occidentală, în lupta burgheziei contra feudalismului, caracterizată prin mari invenţii şi descoperiri geografice, prin înflorirea ştiinţelor şi a artelor şi prin reînvierea interesului pentru cultura antică. (< renaşte, /II/ după fr. Renaissance)
(Marele dicţionar de neologisme)

renáşte vb. naşte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

renáştere s. f. naştere
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
RENÁŞTE vb. (fig.) a învia. (Natura ~.)
(Dicţionar de sinonime)

RENAŞTERE TIMPURÍE s. (IST., ARTE) v. quattro-cento.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: re ren rena renas renast

Cuvinte se termină cu literele: re ere tere stere astere