RÉNTĂ, rente, s.f. Venit, profit regulat pe care îl poate obţine un proprietar în virtutea dreptului său de proprietate asupra unui teren, capital etc. (prin cedarea contra plată a dreptului de folosinţă a acestora); dobândă produsă de o obligaţiune. ♢ Rentă viageră = sumă de bani pe care o persoană se obligă s-o plătească periodic alteia pe toată durata vieţii acesteia. ♦ (Şi în sintagma rentă feudală) Plată (în muncă, produse sau bani) la care era obligat iobagul faţă de stăpânul său. – Din fr. rente.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RENTÁ, pers. 3 rentează, vb. I. Intranz. A produce venituri, a se solda cu câştig, cu profit; a aduce rentă, a fi productiv. ♦ (Fam.) A merita osteneala; a fi util. – Din fr. renter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RÉNT//Ă ~e f. ec. Venit regulat pe care îl aduce o proprietate, fără ca posesorul acesteia să depună vreo activitate productivă. /<fr. rente
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A RENT//Á pers. 3 ~eáză intranz. A aduce venit, câştig, beneficii. ♢ (Nu) rentează (nu) merită osteneală; (nu) e rentabil. /<fr. renter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RÉNTĂ s.f. 1. (Ist.) Plată (în muncă, în produse sau în bani) la care era obligat iobagul faţă de stăpânul său. 2. (Ec.) Venit pe care îl aduce cu regularitate un bun imobiliar şi care nu este legat de o activitate productivă a proprietarului acestora; dobândă a unei obligaţii emise de stat. ♦ Rentă viageră = rentă anuală care încetează la moartea beneficiarului. [< fr. rente].
(Dicţionar de neologisme)
RENTÁ vb. I. intr. A produce câştiguri; a aduce venit. ♦ (Fam.) A merita osteneală; a fi util. [P.i. 3 -tează. / < fr. renter].
(Dicţionar de neologisme)
RÉNTĂ s. f. 1. plată (în muncă, în produse sau în bani) la care era obligat iobagul faţă de stăpânul său. 2. venit pe care îl aduce cu regularitate un bun (i)mobiliar şi care nu este legat de o activitae productivă a proprietarului. (< fr. rente)
(Marele dicţionar de neologisme)
RENTÁ vb. intr. a produce câştig; a aduce venit. ♢ (fam.) a merita osteneala. (< fr. renter)
(Marele dicţionar de neologisme)
réntă s. f., g.-d. art. réntei; pl. rénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rentá vb., ind. prez. 3 sg. renteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RÉNTĂ s. (înv.) rendită. (A primi o ~ anuală.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RENTÁ, pers. 3 rentează, vb. I. Intranz. A produce venituri, a se solda cu câştig, cu profit; a aduce rentă, a fi productiv. ♦ (Fam.) A merita osteneala; a fi util. – Din fr. renter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A RENT//Á pers. 3 ~eáză intranz. A aduce venit, câştig, beneficii. ♢ (Nu) rentează (nu) merită osteneală; (nu) e rentabil. /<fr. renter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RÉNTĂ s.f. 1. (Ist.) Plată (în muncă, în produse sau în bani) la care era obligat iobagul faţă de stăpânul său. 2. (Ec.) Venit pe care îl aduce cu regularitate un bun imobiliar şi care nu este legat de o activitate productivă a proprietarului acestora; dobândă a unei obligaţii emise de stat. ♦ Rentă viageră = rentă anuală care încetează la moartea beneficiarului. [< fr. rente].
(Dicţionar de neologisme)
RENTÁ vb. I. intr. A produce câştiguri; a aduce venit. ♦ (Fam.) A merita osteneală; a fi util. [P.i. 3 -tează. / < fr. renter].
(Dicţionar de neologisme)
RÉNTĂ s. f. 1. plată (în muncă, în produse sau în bani) la care era obligat iobagul faţă de stăpânul său. 2. venit pe care îl aduce cu regularitate un bun (i)mobiliar şi care nu este legat de o activitae productivă a proprietarului. (< fr. rente)
(Marele dicţionar de neologisme)
RENTÁ vb. intr. a produce câştig; a aduce venit. ♢ (fam.) a merita osteneala. (< fr. renter)
(Marele dicţionar de neologisme)
réntă s. f., g.-d. art. réntei; pl. rénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rentá vb., ind. prez. 3 sg. renteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RÉNTĂ s. (înv.) rendită. (A primi o ~ anuală.)
(Dicţionar de sinonime)