repatriere

REPATRIÁ, repatriez, vb. I. Refl. şi tranz. A se înapoia sau a aduce pe cineva în patrie după o absenţă îndelungată (voită sau silită). [Pr.: -tri-a-] – V. repatria.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REPATRIÉRE, repatrieri, s.f. Acţiunea de a (se) repatria şi rezultatul ei. [Pr.: -tri-e-] – V. repatria.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A REPATRI//Á ~éz tranz. A face să se repatrieze. /<lat. repatriare, fr. repatrier
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE REPATRI//Á mă ~éz intranz. (de-spre emigranţi, prizonieri etc.) A se întoarce în patrie; a reveni în patrie. [Sil. -tri-a] /<lat. repatriare, fr. repatrier
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REPATRIÁ vb. I. refl., tr. A reveni sau a readuce în patrie (după o lungă absenţă). [Pron. -tri-a. / cf. lat. repatriere, fr. repatrier].
(Dicţionar de neologisme)

REPATRIÉRE s.f. Acţiunea de a (se) repatria şi rezultatul ei. [Pron. -tri-e-. / < repatria].
(Dicţionar de neologisme)

REPATRIÁ vb. refl., tr. a reveni, a aduce pe cineva în patrie, după o absenţă îndelungată. (< lat. repatriare, fr. repatrier)
(Marele dicţionar de neologisme)

repatriá vb. (sil. -tri-a), ind. prez. 1 sg. repatriéz, 3 sg. şi pl. repatriáză, 1 pl. repatriém (sil. -tri-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. repatriéze; ger. repatriínd (sil. -tri-ind)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

repatriére s. f. (sil. -tri-e-), g.-d. art. repatriérii; pl. repatriéri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Antonime:
A (se) repatria ≠ a (se) expatria
(Dicţionar de antonime)

A se repatria ≠ a emigra
(Dicţionar de antonime)

Repatriere ≠ expatriere
(Dicţionar de antonime)