repertoar

REPERTOÁR s.n. v. repertoriu.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REPERTÓRIU, repertorii, s.n. 1. Caiet, registru în care se înscriu, în ordine alfabetică, date, nume etc., pentru a putea fi uşor găsite. 2. Totalitatea pieselor teatrale sau muzicale care se joacă în cadrul unui teatru în timpul unei stagiuni. ♦ Totalitatea pieselor scrise de un autor dramatic. 3. Culegere de texte, de cântece etc. [Var.: repertór, repertoár s.n] – Din fr. répertoire, lat. repertorium.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REPERTÓRI//U ~i n. 1) Registru în care se înscriu, într-o anumită ordine, date, nume etc. pentru a facilita consultarea. 2) Totalitate a operelor de artă (piese, compozitii muzicale etc.) incluse în programul unui colectiv artistic. 3) Ansamblu de roluri sau de bucăţi muzicale realizate de un interpret. /<fr. répertoire, lat. repertorium
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REPERTOÁR s.n. Repertoriu (1). [< fr. repertoire].
(Dicţionar de neologisme)

REPERTÓRIU s.n. 1. Caiet, registru în care se înscriu (alfabetic) date, nume etc. pentru a putea fi uşor găsite; repertoar. 2. Totalitatea pieselor, operelor jucate într-o stagiune sau în cadrul unui teatru. ♦ Totalitatea pieselor scrise de un autor. 3. Culegere de texte, de cântece etc. [Pron. -riu, var. repertor s.n. / cf. fr. répertoire, lat. repertorium].
(Dicţionar de neologisme)

REPERTOÁR s. n. repertoriu (1). (< fr. répertoire)
(Marele dicţionar de neologisme)

repertóriu s. n. [-riu pron. -riu], art. repertóriul; pl. repertórii, art. repertóriile (sil. -ri-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)